174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850)
– Expoziție de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă –
Personalitatea marcantă a lui Mihai Eminescu – atât în literatură, cât şi în jurnalism, în istorie sau în filosofie, i-a impresionat nu doar pe contemporanii săi, ci şi pe cei din generaţiile următoare.
Poetul Lucian Blaga amintea, în volumul „Spaţiul mioritic” (Editura Cartea Românescă, 1936), despre „Ideea Eminescu”: „Ea este pentru noi, pentru neamul nostru, o idee forţă. Nu ştiu în ce măsură izbutim să o facem să devină idee forţă. Pentru creşterea noastră intelectuală, pentru devenirea noastră spirituală, este o idee esenţială”.
În volumul „Poezia lui Eminescu” Tudor Vianu aprecia: „Este, în toată poezia lui Eminescu, o considerare a lucrurilor foarte de sus şi foarte de departe, dintr-un punct de vedere care ruşinează orice îngustime a minţii, orice egoism limitat. Marea superioritate intelectuală a poetului este una din formele cele mai izbitoare ale manifestării lui şi aceea care explică prestigiul atât de covârșitor al operei sale”.
Pentru Constantin Noica, Eminescu reprezenta „omul deplin al culturii româneşti”. El adăuga (în volumul „Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti”, Editura Humanitas, 2014): „Cu numele lui magic deschidem toate porțile spiritului. Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice reținute sau sistemele de filosofie posibile, e vorba de tot; de spectacolul acesta extraordinar pe care ţi-l dă o conştiinţă de cultură deschisă către tot”.
George Călinescu nota, în cartea „Viaţa lui Mihai Eminescu”: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.
Garabet Ibrăileanu afirma că „Eminescu este un eveniment aproape inexplicabil în literatura noastră. El e aşa de mare faţă de predecesorii săi, încât nu mai poate fi vorba de o „evoluţie” a literaturii, ci de o săritură. Eminescu este părintele literaturii artistice române. Eminescu a creat aproape pe de-a-ntregul limba poeziei româneşti, având să fixeze prealabil şi limba literară” – („Mihai Eminescu, studii şi articole”, Editura Junimea, 1974).
Eminescu a decedat la 15 iunie 1889, în Bucureşti. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române. Deşi a trăit doar 39 de ani, a lăsat posterităţii o amplă creaţie literară – poezii, proză, dramaturgie şi publicistică. Manuscrisele lui Mihai Eminescu, adunate în 46 de volume, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în 25 ianuarie 1902.
Sursa: www.academiaromana.ro
Expoziție de carte la Sala de lectură Carte curentă, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare
