Mircea Bochiș la ceas aniversar
– 75 de ani de la nașterea artistului plastic maramureșean (16 februarie 1950) –
– Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă –
Mircea Bochiș este sculptor, pictor și grafician. S-a nãscut pe data de 16 februarie 1950, în Borșa, județul Cluj. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Din anul 1981 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. De-a lungul anilor, Mircea Bochiș și-a derulat proiectele culturale pe traseul Paris – Baia Mare și s-a ocupat de tabere de sculptură în țară și peste hotare, organizând primul muzeu important de artă contemporană – Muzeul „Florean” de la Baia Mare. Revista de cultură „Nord literar” este ilustrată cu lucrări ale artistului Mircea Bochiș.
Pentru meritele sale artistice, pentru locul prestigios deținut în comunitatea artistică locală, pentru palmaresul creației, în anul 2006, de Ziua Artistului Plastic Băimărean, i-a fost decernată distincția „Artistul plastic al anului”. Alte premii: Premiul al doilea la Concursul Internațional Ex-Libris Israel; Premiul „Margareta Sterian” și Premiul Național pentru cea mai bună ilustrație, realizând grafica la volumul „Sissi”, autor Pavel Șușară.
Sursa: 100 de personalități maramureșene care au făcut istorie. 100 de ani de la Marea Unire / Coordonator: Teodor Ardelean ; [comitet științific: acad. Marius Porumb, acad. Ioan Bolovan, acad. Emil Burzo, Baia Mare, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2018, p. 745-746.