Nikola Tesla, stăpânul fulgerelor
– 165 de ani de la nașterea inventatorului sârbo-american Nikola Tesla –
„Dacă ura voastră s-ar putea transforma în curent electric, ar lumina întreaga lume”, spunea cel care e considerat inventatorul generatorului de curent alternativ și descoperitorul transmisiei de energie fără cablu, cel care a oferit omenirii posibilitatea de a genera și, cel mai important, de a utiliza energia electrică provenită de la centralele electrice.
Nikola Tesla (10 iulie 1856 – 7 ianuarie 1943) s-a remarcat drept unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai sfârșitului de secol XIX și ai începutului de secol XX. A fost fizician, inventator, inginer electrician și, fără îndoială, cel mai mare geniu tehnic al umanității din epoca modernă, dar care, din păcate, nu a fost adecvat apreciat la vremea sa. A fost considerat de contemporani un excentric, care a locuit aproape întreaga viață în hoteluri. A frecventat cursurile Institutului Politehnic din Graz și ale Universității din Praga. Și-a ales cariera în electrotehnică împotriva dorinței tatălui său, avea o memorie fotografică excepțională și vorbea fluent 6 limbi. În 1882 a conceput sistemul energetic de curent alternativ, menit să înlocuiască ineficientele generatoare de curent continuu aflate în uz.
Invențiile și munca sa teoretică au introdus în știința modernă inovații precum puterea electrică și motorul pe curent alternativ.
Sursa: BJPD – Facebook