2 decembrie – 25 de ani de la moartea preotului ortodox Ilie Cleopa
– Vitrină de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți –
„Părintele nostru Cleopa Ilie, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, este binecunoscut, atât în țară, cât și peste hotare, ca un mare duhovnic, rugător și scriitor bisericesc al monahismului românesc din ultimii 50 de ani. Experiența sa îndelungată de călugăr ascultător, preot, stareț, sihastru și profund cunoscător al Sfintelor Scripturi și al scrierilor filocalice, dogmatice, morale și canonice ale Sfinților Părinți, l-au făcut un adevărat părinte și povățuitor sufletesc al călugărilor și al multor credincioși de la sate și orașe, de toate vârstele și categoriile sociale.
Din anul 1945, când a fost hirotonit preot și numit stareț al Mănăstirii Sihăstria, până astăzi – timp de o jumătate de secol – Prea Cuvioșia Sa și-a împărțit timpul între rugăciune și misiune, între liniște și ascultare, între singurătate și călăuzirea călugărilor și mirenilor pe calea mântuirii…O viață întreagă jertfită lui Hristos și Bisericii Ortodoxe ”
Cea mai cunoscută expresie aparținând Părintelui Cleopa este minunata urare „Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!”, pentru cei pe care îi binecuvânta când veneau la el să-i ceară sfatul.
Sursa: „Ne vorbește Părintele Cleopa”, vol. 1, Vânători-Neamț, Mănăstirea Sihăstria, 2010.