„Pașii poetului Gellu Dorian” – 68 de ani de la nașterea poetului Gellu Dorian (13 octombrie 1953)
– Expoziție de carte realizată la sala de lectură Carte curentă –
Gellu Dorian este poet și prozator și s-a născut în 13 octombrie, 1953, la Botoșani.
Din 1972 este membru al cenaclului „Mihai Eminescu” din Botoșani (devenit in 1982 Cenaclul din Botoșani al Uniunii Scriitorilor), iar din 1994 membru al grupării literare „Caietele de la Durău”.
Debutează publicistic în 1972, cu poezie, în „România literară”, sub pseudonimul Gheorghe Dor. Debutul editorial are loc în 1982 cu volumul Esopia. Colaborează la revistele: „România literară”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Steaua”, „Familia”, „Vatra”, „Viața Românească”, etc. A fost distins cu următoarele premii: premiul I la Festivalul „Nicolae Labiș” (Suceava, 1978), premiul Uniunii Scriitorilor din România la Concursul Național de Poezie „Pomi Luceafărul” (Botoșani, 1982), premiul Colocviilor de Poezie de la Târgu-Neamț (1986, 1993), premiul „Suplimentului literar-artistic al «Scânteii tineretului»” (1986), premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1993, 1996), premiul Societății Scriitorilor Bucovineni și al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1993), premiul „Agora” (1993), premiul „Ion Iuga” pentru intreaga activitate (1997).
Lucrează ca și referent de specialitate la Centrul Creației Populare din Botoșani, redactor-șef al revistei „Hyperion – Caiete botoșănene” și consilier editorial la Editura Axa din Botoșani.