Pe urmele lui Duiliu Zamfirescu – 99 de ani de la moartea scriitorului Duiliu Zamfirescu (3 iunie 1922)
– Vitrină de carte realizată la Sala de lectură – Carte curentă –
Duiliu Zamfirescu (n. 30 octombrie 1858, Dumbrăveni, judeţul Vrancea) a fost scriitor, redactor, jurist, diplomat, senator, ministru şi academician. În anul 1877 a debutat în publicaţia „Ghimpele”. În 1880 a obţinut licenţa în Drept, iar în toamna aceluiaşi an a fost numit supleant de ocol la Judecătoria Hârşova. În 1883 apare primul său volum de poeme şi nuvele, intitulat „Fără titlu”. În 1884 publică pentru prima dată în revista „Convorbiri literare”. Publică romanul „În faţa vieţii”, care primeşte o critică defavorabilă din partea lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. În anul 1888 şi-a început cariera de diplomat la Roma, fiind numit secretar al Legaţiei Române. Din anul 1892 a trecut în serviciul diplomatic român de la Atena şi Bruxelles. În 1898 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În 1908 a fost ales membru al Academiei Române, iar în 1916 a fost numit preşedinte al Societăţii Scriitorilor din România. În 1909 este numit ministru plenipotenţiar, delegat al României în Comisiunea europeană a Dunării şi în Comisiunea mixtă a Prutului. Aspirațiile umaniste și democratice ale scriitorului și-au găsit expresia în proza sa: trilogia Viața la țară (1894), Tănase Scatiu (1895), În război (1898).
