Calendar cultural
Pe urmele lui Emil Racoviță – 75 de ani de la moartea biologului Emil Racoviță (1868-1947)
– Vitrină de carte realizată la sala de lectură Carte curentă –
Emil Racoviță s-a născut la Iași în 1868. Tatăl său, Gheorghe Racoviță, era magistrat și membru fondator al societății literare „Junimea”, iar mama sa, Eufrosina Al. Racoviță era o talentată pianistă. A început şcoala la Iași, fiind elev al celui mai cunoscut învăţător din ţara noastră, Ion Creangă, apoi a parcurs anii de liceu la „Institutele Unite”, unde a fost coleg cu Grigore Antipa. A fost admis la Facultatea de Drept din Paris, unde a studiat, în aceeaşi perioadă, şi la Școala de antropologie.
După absolvirea Dreptului, s-a înscris și la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, Paris. În anul 1893, la vârsta de doar 25 de ani, devine membru al Societății zoologice din Franța, iar în anul 1896, îşi susţine teza de doctorat cu tema „Le lobe céphalique et l’encéphale des annélides polychètes”. În anul 1897, primeşte sprijin şi recomandări pentru a participa, ca naturalist, în cadrul expediției antarctice belgiene, desfăşurate la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache, între anii 1897-1899.
După revenirea din expediţia arctică, în anul 1900, a fost ales director adjunct al Laboratorului Oceanologic „Arago” din Banyuls-sur-Mer, Franța. În anul 1920, an în care a devenit membru al Academiei Române, Emil Racoviţă a fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat, la 26 aprilie 1920, primul institut de biospeologie din lume. Între anii 1922-1926, Emil Racoviţă a fost senator, reprezentat al Universității din Cluj, iar între anii 1926 – 1929, a fost rector al Universității din Cluj. În anul 1926, Racoviţă fondează Oficiul Național de Turism, o instituție de stat pentru un turism care să respecte natura, oficializată, prin decret regal la 4 ianuarie 1936.
În perioada 1929-1930, Racoviţă a fost ales Președinte al Academiei Române. La 27 ianuarie 1942, Emil Racoviță a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în gradul de Mare Cruce, apoi, după revenirea nordului Transilvaniei la România, omul de ştiinţă se va întoarce la Cluj, cu dorinţa de a reorganiza Institutul. Moare la vârsta de 79 de ani, la 19 noiembrie 1947, la Cluj-Napoca.
Sursa: Radioromaniacultural.ro
Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | 19 noiembrie 2022
…