70 de ani de la moartea prințului, diplomatului, scriitorului și preotului catolic Vladimir Ghika (16 mai 1954), membru post-mortem al Academiei Române
– Vitrină de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți –
«În mai 1954 (dar data exactă este în continuare incertă) în beciurile umede şi igrasioase ale închisorii, de tristă faimă, Jilava, înceta din viaţă un bătrîn despre care ceilalţi deţinuţi vorbeau ca despre un sfînt. Într-adevăr, cel care zăcuse în ultimele zile ale vieţii în infirmeria închisorii, sleit de puteri, cu chipul emaciat de suferinţă, dar cu ochii vii, iluminaţi de o flacără lăuntrică şi de o credinţă mai presus de umilinţele zilnice la care fusese supus, era un prinţ prin naştere, dar mai cu seamă prin sufletul său.
Monseniorul Vladimir Ghika era cel care se adăuga astfel numărului de victime făcute de regimul comunist în România, regim impus cu mitralierele şi tancurile ruseşti după terminarea celui de-al doilea război mondial. Înceta astfel din viaţă un martir al credinţei şi un mucenic al dreptei osîrdii întru Christos. „Moartea noastră ‒ spunea el într-una din lucrările sale ‒ ar trebui să fie marele act al vieţii; dar numai Dumnezeu poate s-o ştie.”
În cei 81 de ani, Monseniorul Ghika a fost, pe rînd sau în acelaşi timp, tămăduitor spiritual, apostol şi învăţător pentru alţii, dar şi călăuza pentru căutarea şi păstrarea pentru sine a dreptei credinţe.
[…] Nu întîmplător una dintre cărţile dedicate lui îl defineşte ca „un apostol al secolului XX”, iar o alta vorbeşte despre el ca despre un om cu „suflet de foc”.»
Sursa: Ștefan Nicolae, „Monseniorul Ghika, apostol şi martir”, București, Crater, 1991, p. 3-4.
