Paul Kingsnorth, „Mai putem salva lumea? Confesiunile unui ecologist convertit la ortodoxie”, cu un cuvânt-înainte de Dumitru Constantin-Dulcan, Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2023
„Scriu la prima impresie nu despre o carte, ci despre omul-autor.
Cunosc conţinutul avertizant şi demn de atenţie al acestor eseuri, dar primul îndemn sufletesc, primul impuls mi l-a stârnit omul care le-a scris.
(…) Despre ce este vorba: un scriitor englez face o vizită, ca simplu turist, în România, aşa cum fac mulţi alţi oameni care au auzit despre această ţară.
(…) Mai adastă zi, înainte de plecare, plimbându-se prin oraş, ca orice om curios într-o ţară străină. Între blocurile de sticlă şi oţel, zăreşte o foarte veche bisericuţă, umilită de înălţimea clădirilor din jur.
(…) Străinul ia o iconiţă cu chipul unui sfânt cu barbă, al cărui nume, evident, nu îl cunoaşte. O cumpără într-o doară, la fel cum toţi achiziţionăm, ca turişti, diverse banalităţi la care nu ne mai uităm apoi niciodată.
(…) Şi mai departe este copleşitor ce spune. Veţi vedea citindu-i cartea.
Paul Kingsnorth este N. Steinhardt al zilelor noastre.”
Sursa: Cuvânt-înainte de Dumitru Constantin-Dulcan – catalog online
Compartimentul Împrumut carte pentru adulți, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare