Aşezările din Maramureş de-a lungul istoriei: lucrări monografice (selecţie dintr-o bibliografie parţial adnotată).
Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi. Recomandarea săptămânii:
Rozavlea din „Ţara Maramureşului” / Gheorghe Caia, Daniela Caia
– ClujNapoca, 2002. – 149 p.; il.
Este prima monografie realizată în cadrul programului „Monografii ale localităţilor din Maramureş”, program iniţiat de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Capitolele, specifice unei monografii, descriu: cadrul fizico-geografic al comunei (clima, solul, flora, fauna), istoricul locului amintind atestarea documentară, etimologia numelui şi legenda localităţii Rozavlea, date statistice privind populaţia, toponimia, numele de familie, particularităţile graiului, organizarea politico-administrativă (potenţialul economico-social, potenţialul turistic, viaţa spirituală (cultura, etnografia şi folclorul – portul popular, obiceiurile, literatura populară, învăţământul, activitatea culturală – biblioteca, căminul cultural, viaţa religioasă, un capitol despre oameni de seamă din localitate şi un capitol de încheiere: „Satul în viziunea contemporanilor” – impresii ale celor care au trecut prin Rozavlea.