Calendar cultural
Simion Mehedinți – reformator al învățământului românesc – 60 de ani de la moartea geografului (1962)
– Expoziție de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă –
Simion Mehedinţi s-a născut în Ţara Vrancei, la Soveja, la 19 octombrie 1869. Şi-a făcut studiile secundare la Seminarul Teologic din Roman şi la cel din Bucureşti, iar bacalaureatul l-a luat la Liceul „Sf. Sava“. Acest lucru a influenţat evoluţia sa ulterioară, chiar dacă în studenţie s-a apropiat de curentul criticist maiorescian.
Studiile superioare le începe la Bucureşti, continuându-le în Franţa şi Germania, unde şi-a luat şi doctoratul. Devine profesor la Universitatea din Bucureşti, în 1900, la prima catedră de geografie din România.
În calitate de specialist, a avut un rol important în dezvoltarea gândirii geografice şi geopolitice de la noi. S-a preocupat de stabilirea obiectului şi conţinutului geografiei, de precizarea locului ei în sistemul ştiinţelor, de determinarea legilor şi categoriilor geografice şi a metodelor de cercetare în geografie şi geopolitică. A elaborat un sistem propriu de gândire geografică, concretizat în lucrarea sa fundamentală „Terra – introducere în geografia ca ştiinţă“.
Simion Mehedinţi, a avut vaste preocupări legate și de etnologie, istorie, politică, pedagogie. Ca mulţi alţi savanţi români ai vremii, el încearcă astfel să construiască instrumentele dezvoltării naţiunii române, punând un accent deosebit pe educaţie, o educaţie înţeleasă drept stimul al virtuţilor naţionale.
Simion Mehedinţi a decedat la 14 decembrie 1962, la București, într-un anonimat total, la vârsta de 96 de ani.
Sursa: https://identitatea.ro/simion-mehedinti-savantul/