„Ștefan Augustin Doinaș – un artist al cuvântului” – 99 de ani de la nașterea poetului, eseistului, traducătorului, preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din România (1990-2002), membru al Academiei Române.
Ștefan Augustin Doinaș, s-a născut la data de 26 aprilie 1922, în județul Arad, fiul lui Augustin Popa si al Floriței. Studii elementare în satul natal, apoi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad. Licențiat al Facultății de Litere si Filosofie a Universității din Cluj (1948). A făcut parte, împreună cu I. Negoițescu, R. Stanca, C. Regman, I. Olteanu, R. Enescu, O. Cotruș ș. a., din Cercul Literar de la Sibiu, fiind unul dintre semnatarii Manifestului Cercului Literar, publicat în „Viața” din 13 mai 1943. Debutează cu o poezie în Jurnalul literar (1939). În 1947, prezintă la un concurs volumul în manuscris „Alfabet poetic,” care este distins cu Premiul “E. Lovinescu”.