Azi se împlinesc 165 de ani de la nașterea lui Duiliu Zamfirescu, scriitor, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.
A moştenit firea înclinată spre artă a mamei, Sultana Mincu (sora arhitectului Ion Mincu), iubitoare de muzică şi literatură. În copilărie l-au impresionat peisajul şi oamenii de la ţară, cunoscuţi pe pământurile arendate de către tată său.
A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele din „Ciclul Comăneștenilor” („Viața la țară”, „Tănase Scatiu”, „În război”, „Îndreptări” și „Anna”), scrise departe de țară, la Roma. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura română, „Lydda”. Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, Zamfirescu ne oferă o imagine complexă a societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Dar Duiliu Zamfirescu nu a fost doar scriitor, din 1888 a fost secretar de legaţie la Roma, unde a rămas până în 1906, cu o întrerupere, între 1892 şi 1894, când a fost detaşat la Atena şi la Bruxelles. În 1906 a devenit secretar general al Ministerului Afacerilor Străine. Senator, apoi deputat, a fost ministru de Externe (1920) şi, în două legislaturi, preşedinte al Camerei Deputaţilor (1920-1922).
Recomandare de lectură:
- Viața lui Duiliu Zamfirescu / Al. Săndulescu.- Ed. a 3-a, Bucureşti : Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române , 2017 – catalog online
Sursa info şi foto: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Instagram