Vitrină de carte realizată de Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi.
S-au împlinit 15 ani de la trecerea spre eternitate a criticului literar, publicistului și poetului român Virgil Ierunca (pseudonimul lui Virgil Untaru).
Născut la 16 august 1920, în Lădești, Vâlcea, Virgil Ierunca a debutat în ziaristică în 1939, la ziarul „Timpul”, iar între 1940 și 1944 a colaborat la principalele reviste literare și la săptămânalul „Vremea”. Propria sa revistă literară, „Albatros”, a fost interzisă, în anul 1942, de cenzură pentru tendințele ei democratice. După război, Virgil Ierunca scoate, împreună cu Ion Caraion, revista de cultură internațională „Agora”, care este suprimată de cenzura comunistă după primul număr.
În 1947 părăsește țara, primind o bursă din partea guvernului francez. Din 1951 și până în 1974 este redactor al emisiunilor în limba română ale Radiodifuziunii franceze, în același timp lucrând la „Centre national de la recherche scientifique” (CNRS). Colaborează la două emisiuni culturale ale postului de radio Europa Liberă: „Actualitatea Culturală Românească” și „Povestea vorbei”.
A încetat din viață, la Paris, în 28 septembrie 2006.