Duiliu Zamfirescu, ilustrul romancier român – 100 de ani de la moartea scriitorului Duiliu Zamfirescu (1922), membru titular al Academiei Române –
Scriitorul român Duiliu Zamfirescu s-a născut pe 30 octombrie 1858, în Plăinești (azi Dumbrăveni), județul Vrancea. Fiu al lui Lascăr Zamfirescu, arendaş şi ajutor de primar în Focşani, Zamfirescu moşteneşte firea înclinată spre artă a mamei, Sultana Mincu (sora arhitectului Ion Mincu).
A învățat la Focșani și la Liceul „Matei Basarab” din București, a absolvit Facultatea de Drept în 1880. A fost procuror la tribunalul din Târgoviște în 1881 și în același an demisionează și se înscrie în baroul Putna. Publică foiletoane în „România liberă”, colaborează cu revista „Convorbiri literare”.
În 1888 devenea atașat la Ministerul de Externe și pleacă la Roma ca secretar, iar în 1906 este numit secretar general al Ministerului de Externe. În 1916 Duiliu Zamfirescu este ales președinte al Societății Scriitorilor din România, iar în 1918 devine vicepreședinte al Academiei Române.
Duiliu Zamfirescu a fost căsătorit cu Henriette Allievi și a avut 2 copii. Din activitatea literară amintim scrieri ca: „Viața la țară”, „Tănase Scatiu”, „Scrisori inedited”, „Romanul Comăneștenilor”, „Poezii”, „Nuvele” și altele. Moare la 3 iunie 1922, în comuna Agapia din Neamț.
