„Pr. Viorel Thira – o viaţă sub acoperişul de azur al sufletului românesc de totdeauna”
– 85 de ani de la nașterea preotului și publicistului maramureșean Viorel Thira (21 noiembrie 1936) –
„Este delicat, îndrăzneţ, ba, uneori, chiar riscant să te apropii, să te apleci, să pătrunzi şi să conturezi personalitatea fiinţei umane, indiferent pe ce treaptă sau din ce categorie socială, de gen ori vârstă se află, şi cu atât mai mult faţă de cineva pe care Providenţa sau harul divin l-a înzestrat cu calităţi aparte şi pe care acel cineva a avut înţelepciunea, puterea şi privilegiul de a le valorifica sau înmulți la cote înalte. În cazul de faţă, părintele Viorel Thira le deţine pe ambele. Destinul a fost mărinimos cu dumnealui şi el l-a fructificat înţelept”. Pr. lect. univ. Vasile BORCA
Viorel Thira s-a născut la 21 noiembrie 1936 în satul Inău (Tg. Lăpuş) din părinţi ţărani, Teodor şi Susana. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, Gimnaziul la Tg. Lăpuş, Şcoala Normală de învăţători la Gherla, apoi Facultatea de Teologie la Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1958. A fost preot în localităţile Mărişel (BN), Sângeorz-Băi, Sighetu Marmaţiei – Iapa, Baia Mare – Catedrală şi Casa Tineretului.
A publicat un număr mare de articole şi studii în reviste şi volume: „Pro Unione”, „Ortodoxia maramureşeană”, „Graiul Bisericii noastre”, „Graiul Maramureşului”, „Astra maramureşeană”, „Nord Literar”, „Familia Română”, „Vatra” (Tg. Mureş), „Acta Musei Porolissensis” (Zalău), „Acta Musei Maramoresiensis” (Sighetu Marmaţiei), „Maramureş – vatră de istorie milenară” (Cluj-Napoca) etc.
O prodigioasă activitate literară a desfăşurat după pensionarea din anul 2001, dată după care au apărut prestigioasele volume: 1) Fără personalităţi îi frig în istorie, Cluj-Napoca, Casa de Editură Dokia, 2007, 490 p.; 2) Carte de întâmplământ, Cluj-Napoca, 2009, 192 p.; 3) Graiul în satul Inău din Ţara Lăpuşului (Glosar), Cluj-Napoca, 2009, 93 p.; 4) Praf de stele, Baia Mare, Ed. Eurotip, 2011, 364 p.; 5) Antologie de suflet şi inimă românească, Cluj-Napoca, 2016, 500 p.; 6) Crâmpeie din viaţa preoţimii noastre, Cluj-Napoca, Ed. Dokia, 2016, 500 p. Pentru excepţionala contribuţie ştiinţifică adusă la promovarea şi îmbogăţirea patrimoniului cultural maramureşean, Societatea Culturală Pro Maramureş „Dragoş Vodă” din Cluj-Napoca pe 27 noiembrie 2010, i-a acordat Diploma de onoare. Figurează în Dicţionarul „Oameni de seamă ai Maramureşului”, editat de Vasile Iuga de Sălişte, Cluj-Napoca, 2012, p. 1204.
Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare