Vitrină de carte
Emil Botta despre frontierele inocenței”
– 45 de ani de la moartea prozatorului și poetului Emil Botta (1911 – 1977) –
Emil Botta a fost un poet, prozator și actor român. Este absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din București (1932). Emil Botta urmează școala primară și cursurile liceale la Adjud și Cluj. Rupe legăturile cu familia la 15 ani, fiind un timp funcționar al Institutului de Statistică din București. În iunie 1929 debutează în celebra revistă „Bilete de papagal”, cu poezia „Strofa ultimă”. De acum înainte va colabora susținut cu poezie, proză, publicistică pe teme diverse la revistele vremii: „Universul literar”, „Gândirea” „Facla”, „Rampa”, „Ulise”, sau „România literară” condusă de Liviu Rebreanu. Atracția către actorie se va concretiza la încheierea Conservatorului și semnarea unui contract de angajare la „Compania 13+1”, condusă de G. M. Zamfirescu, unde joacă și primele roluri. Activitatea de poet se va concretiza în apariția, în 1937, a primului său volum de poezii, „Întunecatul April”, care este încununat de Fundațiile Regale cu Premiul Scriitorilor Tineri. Publică apoi susținut în revista „Universul literar”, poezii care vor constitui în mare parte conținutul celui de-al doilea volum al său, „Pe-o gura de rai” (1943). Marele poet nu va putea fi disociat niciodată de cealaltă jumătate a existenței sale; tot atât de mare actor, va interpreta de-a lungul carierei sale roluri de referință în piese precum „Suferințele tânărului Werther” de Goethe, „Îngerul a vestit pe Maria” de Claudel, „Revizorul” de Gogol, „Strigoii și Hedda Gabler” de Ibsen, „Unchiul Vanea” de Cehov, „Regele Lear”, „Othello”, „Romeo și Julieta” de Shakespeare, etc. Moare în urma unui stop cardiac, la 24 iulie 1977.
Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook