Florica Bud, s-a născut la 21 martie 1957, în Ulmeni, județul Maramureş, este poetă, prozatoare, și publicistă.
A absolvit Liceul „Gheorghe Şincai” din Baia Mare şi Facultatea de Mine din Petroşani. Debut absolut, în Revista literară „Artpanorama”, debut în volum, „Iubire, sînt un obiect nezburător”– 1992, Editura „Gutinul”, Baia Mare.
Activitate literară:
– Director al Institutului Cultural Român – Filiala Maramureş, 2012 – 2013.
– Președintele Cenaclului Literar „Petre Dulfu”, Baia Mare (Cenaclului Scriitorilor din Maramureş).
– Vicepreşedintele Asociaţiei Scriitorilor „Baia Mare”.
– Membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 1998.
– Membru al Organizaţiei Internaţionale Poetas del Mundo.
Diplome și premii:
2010: Premio speciale, Academia Internationale „Il Convivio”, Italia, 2010,
Je perds le monopole de l’amour.
2010: Premiul revistei „Nord literar”, pentru poezie
2006: Diploma de onoare cu titlul „Contesa elegantă a cuvintelor”, Baia Mare
2006: Premiul de Excelență al Primăriei Sectorului 2, pentru contribuția la dezvoltarea patrimoniului cultural al literaturii române, București.
2006: Premiile Asociației Scriitorilor București, pentru cartea „Bărbatul care mi-a ucis sufletul intr-o joi”.
2003: Certificat de recunoaștere a activității în domeniul Artă și Cultură, Baia Mare
1998: Premiul revistei Art-Panorama, București, etc.