130 de ani de la nașterea dramaturgului și romancierului Ion Marin Sadoveanu (1893 – 1964)
– Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă –
Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul literar al lui Iancu-Leonte Marinescu), (n. 15 iunie 1893, București – d. 2 februarie 1964) a fost un scriitor, dramaturg și romancier român. A făcut studii de filosofie la București și la Paris.
După primul război mondial este șef de cabinet la Ministerul de Interne, apoi până în 1920 se află la Paris. Din 1926 este inspector al teatrelor, apoi inspector general, iar din 1933 director general al teatrelor și operelor. Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), dramaturg al Teatrului Național până în 1944; în 1950 a fost redactor la „Universul”; director al Teatrului Național din 1956; membru al Comisiei Naționale UNESCO din 1958. Ion Marin Sadoveanu a profesat cu competență cronica dramatică și a publicat studii despre teatru: „De la mimus la baroc” (1933), „Drama și teatrul religios în Evul mediu” (1942) .
A tradus din Heinrich von Kleist, Stendhal, Shakespeare, Ibsen, Goethe, Heine ș.a. A publicat un volum de poezii „Cântece de rob” (1930), cu o poezie metafizică și religioasă în maniera lui Paul Claudel. A mai publicat povestiri, eseuri, memorialistică, note de călătorie. Sursa: Culturainiasi.ro/ion-marin-sadoveanu/