Iosif Sava, un aristocrat al muzicii, un jurnalist generos, un interlocutor perfect
– 25 de ani de la moartea istoricului şi criticului muzical Iosif Sava (1998)
– Vitrină de carte realizată de Compartimentul Împrumut carte pentru adulți –
Iosif Segal, pe numele său la naștere, a văzut lumina zilei la 15 februarie 1933, la Iași, fiind descendent al unei familii de muzicieni profesioniști evrei, a căror activitate se întindea de-a lungul a 400 de ani.
La vârsta de doar 6 ani, Iosif Sava cânta la orga bisericii catolice din Iaşi. A studiat muzica, viola şi pianul și a frecventat cursurile Academiei de Muzică „George Enescu“ din Iaşi.
A colaborat ca editor muzical la Radiodifuziunea Română, a lucrat la ziarul „Scânteia Tineretului”.
Între anii 1962 – 1966, a studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti.
Din anul 1972, a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
În anul 1980 şi-a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, unde a realizat săptămânal emisiunea „Serata muzicală TV“, a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR și redactor-șef al redacției culturale TVR.
A scris peste 50 de cărţi şi peste 6000 de articole şi studii în presa din ţară şi străinătate. Câteva din volumele ce poartă semnătura remarcabilului om de cultură sunt „Ghid de operă”, „Istoria muzicii universale în date”, „Eminescu și muzica”, „Mică enciclopedie muzicală”.
A fost căsătorit cu doamna Marghit Sava, pe care a cunoscut-o încă din anul 1956, la cantina de la „Casa Scânteii” şi cu care s-a căsătorit în ianuarie 1957.
A trecut la cele veşnice la 18 august 1998, la Bucureşti, la doar 65 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Filantropia din capitală.
Sursa: www.radioromaniacultural.ro