11 martie a fost declarată de Comisia Europeană ca fiind Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Terorismului.
Marchează data când au avut loc patru atentate la Madrid, în dimineața zilei de 11 martie 2004, în urmă cu 20 de ani. Atunci, zece rucsacuri încărcate cu TNT au explodat în patru trenuri din Madrid, aflate în patru stații diferite, foarte aglomerate. Exploziile au avut loc simultan aproximativ la ora 7:40. Au murit atunci 199 de persoane, dintre care 16 cetățeni români şi au fost rănite 1467.
Cartea din imagine este una dintre cele mai apreciate lucrări pe tema terorismului, lăudată și de către critici, și de către simpli pasionați ai domeniului. O găsiți la American Corner la biblioteca noastră.
E considerată o lucrare fundamentală pentru înțelegerea evoluției istorice a terorismului și a mentalității teroriste. În această ediție revizuită (în 2006) a textului său inițial, Hoffman analizează noii adversari, motivațiile, tacticile terorismului global emergent în ultimii ani, concentrându-se în mod specific pe schimbările al Qaeda de după 9/11, motivele din spatele rezilienței acesteia și succesul în a folosi internetul pentru a-și consolida sprijinul public și pentru a recruta noi soldați.
Recomandare de lectură:
- Inside terrorism / Bruce Hoffman – Revised and expanded edition – New York : Columbia University Press , 2006 – catalog online
Sursa info şi foto: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Instagram