Ziua Internațională a Tineretului – 12 august
Expoziție de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă.
În 1998, o rezoluţie care proclama 12 august drept Ziua internaţională a tineretului a fost adoptată de prima sesiune a Conferinţei mondiale a miniştrilor responsabili pentru Tineret, găzduită de Guvernul Portugaliei în cooperare cu Naţiunile Unite (Lisabona, 8 – 12 august 1998). Respectiva recomandare a fost aprobată ulterior de cea de-a 54-a sesiune a Adunării Generale a ONU, în Rezoluţia 54/120, intitulată „Politici şi programe care implică tineretul”.
Potrivit ONU, Ziua internaţională a tineretului reprezintă un prilej de a sărbători şi a integra vocile, acţiunile şi iniţiativele tinerilor, precum şi implicarea lor semnificativă, universală şi echitabilă. Marcarea acestei zile va fi reprezentată de o discuţie gen podcast, alături de evenimente organizate independent în întreaga lume, care recunosc importanţa participării tinerilor la viaţa şi procesele politice, economice şi sociale.