Mihai Eminescu
Sunt trubadurul gliei străbune care strânge
În poală zări albastre şi depărtări de sânge,
Şi dăltuiesc din vorbe străvechi cioplire nouă,
Să v-o aşez cu grijă la căpătâi şi rouă.
Sunt prietenul pe care îl chemi în nopţi cu stele
Când printre visuri albe se culcă viorele.
Şi când cu luna soră, din câmpurile pline,
Aduni în gânduri pure, credinţe de mai bine
Din tort de vechi legende uitate în cimpoi
Eu împletesc în pagini destine de eroi
Şi vă opresc din câmpul râvnirilor mărunte
Să vi le pun cunună şi vouă peste frunte
Să ştiţi şi voi ce-i setea condorului de culmi
Şi cununia verde, cântată printre ulmi,
Să ştiţi şi voi ce-i fuga din suflet spre lumină,
Când nepătrunsă zarea cuvântului se închină.
Sunt fratele tăcerii senine, de mătasă,
Ce peste flori de cuget, ca negura se lasă,
Şi pentru rugăciune curată, peste vreme,
Ridic spre nemurire altarul de poeme.
Ion Şiugariu