FAMILIA ROMÂNĂ
Maramureșul și Academia Română*
Revistă trimestrială de cultură şi credinţă românească.
AN 17. NR. 1-4 (60-63) – Ianuarie-Decembrie 2016.
…
ASOCIAŢIA „FAMILIA ROMÂNĂ” şi BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „PETRE DULFU” au lansat un nou număr al revistei „Familia română”, acest număr este dedicat Maramureşului şi Academiei Române.
*Cu acest volum, revista „Familia românã” inaugureazã o serie de numere dedicate legăturii Maramureșului cu Academia Română.
Maramureșul și Academia Română*
Dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
Românii au dus întotdeauna o viață trudnică, încărcată cu multe provocări de proximitate, dar mereu alinată de credință și speranță în bine. Fiorul interior de a edifica așezări și a aglutina comunități vaste i-a fost călăuză intimă, în ciuda marilor întinderi, care erau populate cu limba română, și a trăirii spe cifice (obiceiuri, tradiții, mentalități etc.).
Chemările spre lumină și ideile-călăuză nu i-au fost străine. Frații noștri mai mari din sudul Dunării, ajunși la latinitate și romanitate cu aproape două secole înaintea celor din nordul fluviului-axă, au dominat prin aplicarea paradigmei proprii „muncă-bani-proprietăți” întreaga zonă balcanică, de la Bizanț până la Viena. Ciobanii maramureșeni au cucerit munții din nord, mergând cu turmele pe firul lor și întemeind așezări de păstori și rânduieli pe măsură, dovadă fiind astăzi rămășițele de volohi, vlahi, gorali din Ucraina, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia. Același simț al extinderii a dus mai apoi la cele două descălecări prin Dragoș din Bedeul din dreapta Tisei și apoi prin Bogdan din Cuhea voievodală, din stânga Tisei, căci și marele râu era axă atunci și nu graniță de separare.
Adaptarea la diferitele forme de stăpânire a adus în timp și ideea generală a emancipării, din care cea culturală s-a detașat ca pivot de creștere. Același Maramureș Voievodal și-a plătit datoria internă față de limbă și neam prin contribuțiile fenomenelor Peri și Ieud, dar și prin conservarea valorilor superioare rezultate în timp ca expresie a ființării spirituale.
Aceste elemente de clarobscur diacronic sunt foarte necesare atunci când ne stabilim repere de analiză a evoluțiilor spațiilor culturale românești. Căci, spre exemplu, la momentul sublim al întemeierii Academiei Române, deși nu avea o mișcare elevată proprie, Maramureșul n-a fost uitat, el dispunând de 2 membri fondatori, alături de celelalte provincii românești întemeietoare: Țara Românească (4 membri), Moldova (3 membri), Transilvania (3 membri), Basarabia (3 membri), Bucovina (2 membri), Banatul (2 membri), Macedonia (2 membri). Ba chiar în anumite anale și prin conjuncturi favorabile a fost acceptat și etalat mult mai amplificat decât se putea expune ca factor de excelență culturală.
Peste ani și ani, din aceste pământuri s-au ridicat spre „cerurile poporului român” mulți exponenți cu „ținută” academică, unii beneficiind chiar de recunoaștere oficială. În plus, pe aceleași coordonate ale timpului se poate constata un fel special de chemare spre sine a înălțimilor științifice ale Neamului. Maramureșul, indiferent de cuprinderea sa (cel istoric, cel regional, cel județean), a constituit un factor de atracție pentru cei mai mari cercetători români din domenii autentic academice: limbă română, istorie și arheologie, paleontologie și geologie, biologie, etnologie ș.a. Nu există un alt teritoriu românesc care să fi fost mai cercetat decât Maramureșul în plan geologic sau etnologic. Nu ne vom „împroprietări” cu numele acestor scormonitori din registrele exacte ale științelor, dar vom releva dimensiunea esențială a relației. Un cercetător se simte chemat acolo unde poate descoperi o bogăție neștiută sau mai puțin cunoscută. Un savant cu renume este atras de „petele albe” ale hărților fiecărei științe și putem numi aceste „porniri” drept relație dintre „spiritus loci” și „virtuțile academice”.
În zilele noastre, spațiile s-au relativizat, geografia s-a trunchiat (n.n. – două treimi din Maramureș au rămas în dreapta Tisei, în stăpânirea succesivă a altor neamuri), iar criteriile axiologice s-au cantonat în analize reducționale. Se vorbește despre câți academicieni a dat județul Iași în raport cu județul Bacău, sau județul Cluj în comparație cu Sălajul. Actualele spații geografice au jucat foarte rar rolul de spații culturale exacte și autentice. Academicienii Blajului intră „la raport” la județul Alba, iar cei năsăudeni la Bistrița-Năsăud. Rodirile academice nu puteau avea loc în vremurile de cumpănă decât acolo unde erau școli, unde se simțea mai clar nevoia emancipării, unde românii erau mai uniți, unde știința și cultura își găsiseră apostoli pe măsură. Înălțimile culturale ale Neamului Românesc nu pot fi analizate după un criteriu atât de reducționist cum este cel al
geografiilor actuale. Să spui, spre exemplu, că Sălajul a dat doar patru academicieni în toată istoria de 150 de ani a Academiei Române și să scrii asta cu majuscule este o jignire istorică pentru un ținut ce i-a dat pe: Alesandru Papiu Ilarian, Simion Bărnuțiu, Alexandru Sterca-Șuluțiu, Gheorghe Pop de Băsești, Petru Bran, Victor Deleu, Petre Dulfu, Iuliu Maniu, Ion Sima, Corneliu Coposu, Petre Hossu, Vasile Vetișanu, Vasile Fati, Aurel Martin, Iustinian Petrescu, dr. Ioan Pușcaș, Ion Taloș…
Am formulat aceste considerații ce nu se doresc a fi nici analitice și nici sintetice. Eventual, „paradigmatice”, pentru că Spațiul Maramureșului se înscrie între teritoriile românești încărcate de spirit elevat, mucenicie culturală, virtuți întemeietoare și apostolat național. Maramureșul a dovedit bună simțire și pentru a întemeia, dar și față de întemeietori. Mai mult, Maramureșul a oferit bună găzduire marilor spirite și bună sporire în marile lucrări de reflectare a spiritului românesc în operă.
Ne-am gândit cu un an înainte de atingerea bornei cronologice 150 la alcătuirea unui volum masiv cu acest titlu – „Maramureșul și Academia Română”. Probabil că a fost tardiv gândul de pornire, pentru că n-am terminat cercetarea până la momentul sărbătoririi – 4 aprilie 2016. În consecință, fără a renunța la bune continuări, revista „Familia română” găzduiește câteva materiale, alese, atât din sertarele cu informații ale academicienilor născuți în acest spațiu, cât și din cele ale savanților ce au simțit chemarea magică de a ne cunoaște și cerceta. Vom așeza pe aceleași locuri de cinste și „contribuții” ale unor personalități ce „n-au atins” această consacrare, dar care ar fi meritat-o (Vasile Lucaciu, Arthur Coman, Nicolae Steinhardt…), dar și exponenți vizibili ancorați geografic la alte zone, dar care și-au măsurat „înălțimile” aici, în Maramureș (Béla Bartók, Marius Porumb, Alexandru Surdu, Ioan-Aurel Pop…).
Prin gestul nostru nu vrem să producem niciun fel de destructurări de la forma consacrată, ci doar să luminăm cu bună-credință și bună voință laturi ale unei formule naționale de emancipare supremă. Academia Română este astăzi forul suprem pentru viața științifică și culturală românească, dar istoria acestei „chemări spre înălțimi” este ea însăși CEA MAI MARE ÎNĂLȚARE!
Vivat! Crescat! Floreat!
Academia Română!
Vizualizează Revista ”Familia română – Maramureșul și Academia Română** ” – An 17. Nr. 1-4 (60-63), in format PDF
Descarcă PDFVizualizează toate numerele revistei Familia Română Vezi și
.
