Bibliotheca septentrionalis
Biblioteca – una dintre cele mai sigure surse de informare, chiar şi în era digitală
de Diana FILIP
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”
Moto: Google îţi poate returna 100.000 de răspunsuri, un bibliotecar ţi-l poate da pe cel corect. (Neil Gaiman)
Cu peste patru secole în urmă, prin 1620, celebrul filosof englez Sir Francis Bacon, în Novum Organum, principala sa operă, făcea următoarea afirmaţie: „Cunoaşterea este putere”. Suna destul de profetic, ţinând cont de saltul evolutiv pe care lumea l-a făcut în ultimul timp, graţie materializării acestui principiu. Nici frumuseţea, nici banii, nici faima, nici chiar fericirea… nu i-au oferit omului atâta siguranţă precum cunoaşterea.
Ca o ironie a sorţii, acum, când avem la îndemână, fiecare dintre noi, surse nelimitate de cunoaştere, adesea la doar un click distanţă, ne simţim copleşiţi, uneori nesiguri de veridicitatea lor. Datorită libertăţii de exprimare pe această piaţă media, oricine poate vinde orice şi oricând. Tocmai din acest motiv, informaţia nu este, de foarte multe ori, corectă şi nu poţi avea garanţia că ceea ce descoperi este în totalitate adevărat. Aşadar, în mediul virtual, graniţele între informare şi dezinformare, între adevărat şi fals, între intenţie şi greşeală sunt extrem de greu de reperat.
Pare paradoxal, dar suprainformarea este marea piedică în calea informării, pentru că ne-ar trebui tuturor o minte sclipitoare pentru a discerne în acest haos informaţional. Renumitul sociolog german Elisabeth Noelle-Neumann1 remarca, în studiile sale, că stăm confortabil în bulele noastre din reţelele sociale. Exprimăm idei numai dacă avem validarea bulei. Dacă ideile noastre nu coincid cu ale bulei, preferăm să tăcem, pentru că ne temem de izolarea socială şi intrăm în „spirala tăcerii”. Aceste bule au devenit un fel de închisori ale libertăţii de exprimare şi ale dreptului la informare.
Dar suntem oameni, fiecare cu imperfecţiunile noastre. Nimeni nu este perfect şi nimeni nu le poate şti pe toate, însă avem cu toţii capacitatea de a ne autodepăşi, de a aspira la perfecţiune, de a găsi adevăruri pe care le căutăm. Mereu am fost îndemnaţi să citim, să ne informăm şi, nu întâmplător, acest îndemn a dus la rezultate. Am reuşit, astfel, să exprimăm mult mai uşor ceea ce doream să exteriorizăm, ne-am găsit răspunsuri la întrebări care ne măcinau cugetele, ne-am găsit pe noi înşine şi, de cele mai multe ori, ne-am dezvoltat abilităţi de a discerne şi de a ne dezvolta armonios.
Mai mult decât atât, prof. dr. univ. Octavia-Luciana Porumbeanu confirmă că abilitatea de a supravieţui în secolul al XXI-lea2 este dată chiar de cultura informaţională pe care o deţine fiecare, deoarece, alături de cultura tehnologică, aceasta a devenit indispensabilă.
Nevoia tot mai pregnantă de informare a dus la crearea unor instituţii publice care să stocheze, să colecteze, dar şi să distribuie, prin diverse forme, informaţia. Nu putem să nu remarcăm aici bibliotecile care sunt, în continuare, o sursă informaţională certificată, de prim ordin, de mare încredere care funcţionează în parametri legali. Aceste tezaure culturale au misiunea de a stoca şi coordona informaţiile, dar şi să pună la dispoziţia utilizatorilor materiale informaţionale eficient organizate, uşor de accesat, care să le satisfacă solicitările.
Conform Library Map of the World3, în lume există 2,6 milioane de biblioteci, cu un fond de peste 6 miliarde de unităţi, ceea ce denotă faptul că ele rămân, şi la ora actuală, cele mai sigure reţele de canale de informare culturală. Menirea lor este de a fi la dispoziţia întregii comunităţi prin serviciile şi programele pe care le oferă, să vină în întâmpinarea nevoii de informare continue, educare şi recreere a cetăţenilor. Deoarece sunt considerate baza principală a educaţiei continue şi a auto-educaţiei, care ar trebui să dureze o viaţă, ele trebuie să compenseze decalajele din cunoştinţele oamenilor, să le ofere în mod constant informaţii despre cele mai vechi, dar şi despre cele mai recente realizări ale ştiinţei, tehnologiei şi culturii.
În conformitate cu prevederile „Legii cu privire la biblioteci” (nr. 160 din 20.07.2017), potrivit Art. 5, principalele funcţii ale bibliotecii sunt:4
- a) promovează dezvoltarea unei societăţi deschise şi incluzive;
- b) oferă acces la informaţie, la tehnologii informaţionale şi la alte resurse;
- c) valorifică patrimoniul cultural şi sprijină pluralitatea culturilor;
- d) promovează alfabetizarea şi cultura informaţiei, lectura şi educaţia nonformală;
- e) oferă un forum pentru dezbateri şi comunicare privind activităţile civice;
- f) prestează servicii conform necesităţilor membrilor comunităţii, în concordanţă cu propriul regulament de organizare şi funcţionare;
- g) oferă acces egal şi nediscriminatoriu la serviciile de bibliotecă tuturor membrilor comunităţii, indiferent de gen, vârstă, apartenenţă etnică, dizabilitate;
- h) contribuie, prin mijloace specifice, la procesul de instruire, formare şi cercetare;
- i) colecţionează, prelucrează, păstrează, gestionează şi diseminează documente de bibliotecă.
Desigur că, alături de funcţiile enumerate mai sus, biblioteca poate avea şi altele stabilite prin regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a bibliotecilor, precum şi prin propriul regulament de organizare şi funcţionare.
Din dorinţa de a oferi, constant, servicii de calitate, structurile lor info-documentare trebuie să acopere nevoile şi aşteptările utilizatorilor, precum şi să se readapteze permanent schimbărilor mediilor (suporturilor) informaţionale. Drept urmare, misiunea bibliotecarilor este să dirijeze eficient resursele informaţionale din cadrul instituţiilor pe care le servesc, să aibă soluţii pozitive, sub diverse forme, adaptate şi readaptate cerinţelor impuse de cititori.
Într-un raport al său, IFLA identifica la începutul anului 2016 principalele 5 trenduri din noul mediu informaţional5:
- noile tehnologii vor creşte şi totodată limita numărul persoanelor care au acces la informaţie – o problemă principală este gestionarea drepturilor de autor, ceea ce plasează bibliotecile în economia informaţiei;
- educaţia online va transforma şi afecta învăţământul tradiţional – educaţia va fi globală şi mobilă, iar calculatorul sau telefonul mobil vor deveni noii translatori sau interpreţi;
- graniţele privind protecţia datelor, în general, şi a celor cu caracter privat, în particular, vor fi redefinite;
- societăţile hiperconectate vor avea în vedere noile grupuri de utilizatori;
- economia globală informaţională va fi transformată de către noile tehnologii – bibliotecile pot asista utilizatorii oferind servicii care să menţină totodată limba şi integritatea culturală. Noile tehnologii au influenţat fluxul tradiţional al informaţiei (creator – editură – persoana care deţine drepturile de autor – distribuitor – vânzător – bibliotecă – cititor) şi pun în discuţie vechile modele de business şi cadrele de reglementare facilitând competiţia şi noile modele de acces.
Ca o paranteză, Federaţia Internaţională a Asociaţiilor şi Instituţiilor de Bibliotecă a fost înfiinţată în anul 1927 cu scopul promovării, cooperării, cercetării şi dezvoltării internaţionale în toate domeniile activităţii bibliotecii, inclusiv bibliografia, serviciile de informare şi educarea personalului, cu scopul de a oferi un organism prin care biblioteconomia poate fi reprezentată în chestiuni de interes internaţional.
Dincolo de aceste aspecte, trebuie înţeles că nevoile de informare ale utilizatorilor pot fi mereu influenţate de diverşi factori care trebuie identificaţi şi trataţi cu mult tact profesional. Evoluţiile înregistrate la nivelul producţiei de informaţie şi al tehnologiilor informării şi comunicării sunt cele care duc la schimbări ale comportamentului utilizatorilor, ale educaţiei acestora, ale barierelor întâlnite în procesul de informare6.
Pentru a-şi îndeplini misiunea de a fi furnizori eligibili de informaţie, bibliotecile trebuie să aibă ca repere de funcţionare valorificarea constantă a potenţialului informaţional, precum şi accesul la informaţii, adaptat din mers noilor realităţi tehnologice. Să nu uităm faptul că, în decursul ultimilor 20 de ani, întreaga evoluţie tehnologică a revoluţionat mediul informaţional prin apariţia noilor mijloace de comunicare în masă. Spre exemplu, cu toţii am putut observa convergenţa dintre informarea tradiţională şi internet. Aceste reţele internaţionale de calculatoare, formate prin interconectarea reţelelor locale şi globale, au facilitat grozav interacţiunea cetăţenilor între ei, precum şi schimbul de date.
În biblioteci, surselor tradiţionale li s-au adăugat şi surse noi, create după noile tehnologii. Astfel, documentele primare clasice au fost completate cu documente electronice; catalogului tradiţional i-a corespuns catalogul online; lucrările bibliografice tradiţionale au fost completate cu bazele de date bibliografice.
Puse la dispoziţie de sistemele automatizate de bibliotecă, aceste cataloage electronice – OPAC (Online Public Access Catalogue) au rolul de a pune la dispoziţie documentele primare existente în fondul respectiv, iar cititorii le pot consulta în mod direct, rapid, având posibilitatea combinării mai multor criterii de căutare: titlu, autor, subiect exprimat prin cuvinte-cheie, date de publicare, ISBN, ISSN etc. Cititorii care le consultă pot găsi informaţia concomitent, prin mai multe puncte de acces (căutare combinată). În plus faţă de informaţiile conţinute în cataloagele tradiţionale, aceste cataloage permit multiple căi de căutare şi găsire a informaţiei, iar rezultatele căutărilor pot fi tipărite, constituind bibliografie pentru cititorul interesat de subiectul respectiv.
Doar o deschidere permanentă spre cititor, un feed-back constant, mult dinamism şi o readaptare la noile tehnologii reprezintă garanţia succesului unei biblioteci, chiar şi în era digitală. Cu alte cuvinte, considerăm că cea mai bună soluţie în era digitală este ca bibliotecarii să se deplaseze ei spre locul/mediul unde se găsesc utilizatorii şi să încerce să le ofere servicii şi asistenţă acolo7.
Note:
(1). Elisabeth Noelle-Neumann, Spirala tăcerii. Opinia publică – învelişul nostru social, Editura Comunicare.ro, 2004.
(2). Octavia-Luciana Porumbeanu, Utilizatorii în epoca contemporană, în Magazin bibliologic, nr. 1, 2006, pp. 42-57.
(3). https://librarymap.ifla.org/
(4). http://www.bnrm.md/files/accesDedicat/Lege-cu-privire-la-biblioteci.pdf
(5). https://trends.ifla.org/files/trends/assets/trend-report-2016-update.pdf
(6). Rodica Eleonora Mandeal, Utilizatorii de informaţii : nevoi de informare şi practici de căutare a informaţiei, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003, p. 85.
(7). O. L. Porumbeanu, Referinţe în era digitală : marketing şi servicii în lumi virtuale, în http://www.abr.org.ro/porumbeanu2008.doc
„Bibliotheca septentrionalis” nr. 58, iunie 2022
- Revista poate fi citită în format PDF: www.bibliotecamm.ro/septentrionalis/revista_bs_58(2022).pdf
Bibliotheca Septentrionalis nr. 58 (2022). Deschide PDF
Redacția:
Redactor-şef: conf. dr. Florian ROATIŞ;
Redactor-şef adjunct: Laviniu ARDELEAN;
Redactori: Gabriel STAN-LASCU; Csilla TEMIAN; Ioan NEAMŢIU;
Tehnoredactare şi copertă: Gabriel STAN-LASCU;
