de Amalia TALPOŞ,
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare.
Copiii pot prinde drag de cărţi dacă sunt obişnuiţi de mici cu prezenţa lor şi cresc cu ele, indiferent dacă le sunt citite sau le citesc singuri. La început vor vorbi despre ele, apoi acestea le vor stârni interesul şi-i vor fascina. Odată intraţi în aventura lecturii, aceasta îi va prinde într-un dans nesfârşit al cuvintelor şi al gândurilor înţelepte. Oamenii de ştiinţă au stabilit faptul că până şi recitirea unei poveşti are efecte pozitive asupra copilului. Copiii învaţă mai multe cuvinte la o a doua ascultare/lecturare a unui text şi îşi creează un vocabular mai bogat. Cărţile şi poveştile le deschid copiilor o lume cu totul nouă. Adesea, poveştile folosesc elemente fantastice care îi ajută pe copii sa gândească neconvenţional. Copiii au o imaginaţie bogată, iar lectura le stimulează şi mai mult creativitatea; apoi încep să facă conexiuni între idei şi acest proces le întreţine sănătatea emoţională. Mai târziu, cărţile citite le vor deschide drumuri în viaţă.
Dar haideţi să descoperim comorile ascunse în cărţile despre… cărţi. Ce poate fi mai frumos decât să pătrunzi în lumea unei cărţi în care prinde viaţă povestea altei cărţi? Dacă acest lucru te încântă şi pe tine la fel de mult, te aşteptăm la Secţia pentru copii să descoperi câteva cărţi despre… cărţi pe care le deţinem:
Biblioburro şi cărţile călătoare, de Monica Brown
Într-un sătuc izolat soseşte un bărbat însoţit de doi măgăruşi, Alfa şi Beto, încărcaţi cu cărţi pentru copii. Ana, o fetiţă care locuieşte în acest cătun, visează la lumea de afară şi de dincolo de deal. Ana devine atât de entuziasmată când îl cunoaşte pe bibliotecar şi are ocazia să citească minunatele cărţi aduse de acesta, încât decide să scrie singură o carte în timp ce aşteaptă întoarcerea bibliotecii călătoare – Biblioburro. Această carte este un omagiu adus tuturor învăţătorilor şi bibliotecarilor care pun cărţi în mâinile copiilor, chiar dacă pentru asta trebuie să treacă peste deşerturi, peste câmpii, peste munţi şi peste ape.
Biblioteca Ursului, de Poppy Bishop şi Alison Edgson
Au fost odată patru prieteni care iubeau cărţile: Iepurele iubeşte poveştile cu aventuri, Ariciul iubeşte finalurile fericite, iar Şoarecele şi Vulpoiul adoră cititul împreună. În fiecare seară, înainte de culcare, obişnuiau să citească aceeaşi carte ponosită. În ziua în care cei patru prieteni descoperă o casă misterioasă, casa Ursului plină de cărţi, visul lor devine realitate. Problema este că aceste cărţi îi aparţin unui urs tare morocănos şi neprietenos! Dar toate se schimbă în cele din urmă, deoarece e minunat să citeşti de unul singur, însă e şi mai bine şi mai interesant să împarţi această experienţă cu alţii. Astfel încât cei cinci prieteni devin nedespărţiţi. O poveste frumoasă şi fascinantă despre prietenie, lectură şi aventură – perfectă pentru copiii mici şi mari, prieteni ai lecturii!
Maria şi librăria, de Valentina Rizzi
Oare ce s-a întâmplat cu toate cărţile? Unde au dispărut ele? Dar ce s-a întâmplat cu Maria, librara? Ea părea desprinsă dintr-o poveste, iar copiii care ascultau poveştile citite de ea deveneau şi ei parte din poveste. Maria nu prea pleca din librăria ei, dar acum era de negăsit. Copiilor le era atât de dor de ea, de cărţile şi poveştile sale, precum şi de acel loc magic, doar al lor, în care erau mereu bineveniţi. Însă apariţia mall-urilor a dus la dispariţia magazinelor mici din zonă. În locul librăriei, de exemplu, a apărut o sală de jocuri. În cele din urmă copiii au regăsit-o pe Maria, care se instalase într-o camionetă pe stradă. Librăria Mariei devenise mobilă acum. Şi uite aşa începe o nouă poveste.
Copacii în care creşteau cărţi, de Paul Czajak
Cartea ne prezintă un copil plin de imaginaţie care vrea să readucă poveştile în viaţa oamenilor, după ce primarul oraşului a interzis şi distrus toate cărţile. Văzând oraşul schimbându-se în rău, personajul principal contribuie la refacerea lucrurilor prin împărtăşirea poveştilor. Cartea vorbeşte despre puterea cuvintelor şi despre modul în care o singură persoană poate face diferenţa. Ilustraţiile sale minunate prezintă un mesaj grozav despre modul în care cărţile ne îmbogăţesc viaţa şi felul în care interzicerea cărţilor duce la o sărăcire a vieţii. Oare va putea acest copil cu imaginaţie să readucă poveştile la viaţă? Autorul acestei cărţi ne reaminteşte că fiecare cuvânt contează, poveştile contează, cărţile contează.
Copilul din cărţi, de Oliver Jeffers şi Sam Winston
O fetiţă, un copil din cărţi, vine din lumea poveştilor în lumea reală, pe valurile imaginaţiei ei. Ea porneşte într-o călătorie pe o mare de cuvinte şi ajunge la casa unui băieţel. Îl invită să o însoţească întro aventură în lumea poveştilor… unde, cu doar un strop de imaginaţie, orice se poate întâmpla. Personajele minunate create de Oliver Jeffers călătoresc prin fascinantele ţinuturi tipografice ale lui Sam Winston, în acest omagiu extraordinar adus imaginaţiei şi puterii poveştilor. Copilul din cărţi este un călător spre ţinuturi magice şi un cuceritor al teritoriului în care locuieşte inspiraţia şi imaginaţia. Această poveste ne lasă fără cuvinte.
Fantasticele cărţi zburătoare ale lui Morris Lessmore, de William Joyce
Lui Morris Lessmore îi plac foarte mult, la nebunie chiar, cuvintele. Îi plac poveştile. Îi plac cărţile. Însăşi viaţa lui era o carte pe care-o scrisese chiar el, ordonat, pagină cu pagină. O deschidea în fiecare dimineaţă şi scria despre bucurii şi necazuri, despre tot ce ştia şi tot ce spera. Însă fiecare
poveste are şi părţile ei mai puţin plăcute. Iar, atunci când i se păru că a pierdut totul şi că nimic nu-l poate salva, avu parte de o întâmplare fericită, în care tot poveştile îl ajută să o ia de la capăt.
Fetiţa care voia să salveze cărţile, de Klaus Hagerup şi Lisa Aisato
Povestea începe la bibliotecă. Anna se ducea acolo în fiecare zi când ieşea de la şcoală. Tot acolo o întâlneşte pe doamna Monsen, bibliotecara. Anna iubeşte cărţile atât de mult, încât e dispusă să le citească pe toate ca să le salveze de la distrugere. Planul ei e dat peste cap de o carte specială, care nu are final. Este genul acela de carte pe care şi-o va aminti mereu în viaţă.
Cărţile prezentate aici subliniază importanţa cărţilor în viaţa noastră. Ele le oferă copiilor posibilitatea de a găsi, prin intermediul lor, soluţii la diferite situaţii reale. Copiii preferă cărţile în care personajele sunt de vârsta lor şi fac lucruri pe care şi ei le fac în viaţa de zi cu zi. Dacă în cadrul cărţii este vorba despre o altă carte, atunci asta îi va fascina cu siguranţă. Iar povestirile amintite mai sus arată importanţa, magia şi puterea lecturii.
Articol apărut în revista Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare: „Bibliotheca septentrionalis” nr. 56, iunie 2021
- Revista poate fi citită în format PDF: www.bibliotecamm.ro/septentrionalis/revista_bs_56(2021).pdf
Redacția:
- Redactor-şef: conf. dr. Florian ROATIŞ
- Redactor-şef adjunct: Laviniu ARDELEAN
- Redactori: Gabriel STAN-LASCU; Csilla TEMIAN; Ioan NEAMŢIU
- Tehnoredactare şi copertă: Gabriel STAN-LASCU
Online „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA