„Imagini şi chipuri eminesciene” şi „Eminesciana”
– două expoziţii de artă plastică dedicate marelui poet Mihai Eminescu –
În perioada 14-30 ianuarie 2022, alte trei instituţii de învăţământ şcolar (Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Palatul copiilor şi Colegiul de Arte) aduc un omagiu marelui poet naţional prin două expoziţii de artă plastică găzduite în spaţiul Serviciului Împrumut carte pentru copii şi tineret: „Imagini şi chipuri eminesciene” (prof. Raluca Matei Gherghel – Palatul copiilor şi prof. Elena Hendre – Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”) şi „Eminesciana” (prof. coord. Liliana Maria Mureşan – Colegiul de Arte). În data de 14 ianuarie a avut loc şi vernisajul uneia dintre aceste expoziţii, „Imagini şi chipuri eminesciene”, la care au participat, alături de cadrele didactice, elevii care au realizat lucrările expuse.
Serviciul Împrumut carte pentru copii a pregătit, pentru a marca împlinirea a 172 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, expoziţia de carte Eminescu în ediţii dedicate copiilor.
Sursa: Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook