Povestea „Spiriduşul din prăvălie”, de Hans Christian Andersen (n. 2.04.1805 – d. 4.08 1875 ), face parte din volumul „Povestea lunii”, de Hans Christian Andersen, ilustrat de Anda Bolovan.
***
În casa unui negustor trăiau atât un student, în pod, cât și un spiriduș, jos, în prăvălie. Prietenia dintre negustor și micuța vietate se baza pe faptul că, la fiecare Crăciun, îi oferea spiriduşului o farfurie cu mâncare. Într-o zi, studentul intră în prăvălie cu scopul clar de a cumpăra brânză și lumânări. Îi salută pe negustor și pe soția acestuia, achită cumpărăturile apoi începe să lectureze foile în care era împachetată brânza. Pagina smulsă făcea parte dintr-un volum de poezii, pe care studentul nu avusese șansa să o citească încă. Simțindu-l interesat de lectură, negustorul îi spune studentului că mai are câteva pagini pe care i le poate da pe doar doi bănuți. Spiriduşul se arătă interesat de lumea pe care o descoperă stând în preajma studentului, dar, din păcate acesta nu avea ce să-i ofere de mâncare.
Întrebarea din finalul poveştii, ce este mai important în viață, mâncarea sau învățătura, ne oferă şi nouă ocazia să căutăm un răspuns.
Lectura: Amalia Talpoș, Secţia pentru copii, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare
O producţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare
Realizator: Corina Şandor – Martin
Sursa: BJPD – Youtube