Povestirea „Aripioare colorate” face parte din volumul „Povești pentru inimă și suflet” care conține 56 de povești terapeutice semnate de Mariana Konkoly, ilustrator Dan Negruț. „Aripioare colorate” se adresează atât copiilor de orice vârstă, cât și părinților. Povestea conține un exemplu educativ din lumea animalelor și a plantelor, alături de ilustrații care îi vor fascina pe cei mici. Fluturele „Aripioare colorate” este un fluture deosebit de frumos, ale cărui aripi par pictate, însă marea lui neîmplinire vine din faptul că nu are pe cineva asemenea lui cu care să schimbe impresii sau să se joace. Singurele lui interlocutoare sunt zambilele, dar căutând, pe un câmp cu narcise, găsește în sfârșit alți fluturi cu care se împrietenește. Prin intermediul unei povești terapeutice, copiii reușesc să prindă mai multă încredere în ei înșiși, să-și rezolve unele probleme sau chiar să-și vindece o teamă.
O producţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, 2021
Realizator: Corina Şandor-Martin
Lectura: Amalia Talpoș, Secţia pentru copii
Lectura: Amalia Talpoș, Secţia pentru copii
Sursa: BJPD – Facebook