George Pop de Băsești – icoană pentru trecut, garanție morală pentru prezent, îndemn către tineretul viitorului.
În data de 23 februarie 2023 se împlinesc 104 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui George Pop de Băsești, cel care a prezidat Marea Adunare de la Alba Iulia din anul 1918.
Conștient fiind că și-a făcut datoria față de neam și împlinit de faptul că a pecetluit un trecut plin de nădejdii și strădanii, George Pop de Băsești părăsește cetatea Bălgradului, însoțit de locotenentul Alexandru Chiș din Odești și se întoarce la Băsești. În drum spre satul său natal, având de înfruntat un ger cumplit, se îmbolnăvește grav, iar la 23 februarie 1919, viața i se stinge.
Pe piatra sa funerară sunt înscrise cuvintele memorabile de sorginte evanghelică, pe care le rostise la Alba Iulia în faţa Marelui Sfat Naţional: Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace că am văzut slobozirea neamului meu!
A primit din partea națiunii supranumele de Badea George, iar poetul Octavian Goga l-a numit Patriarhul cauzei românești, pentru că și-a dedicat întreaga viață cauzei românilor asupriți din Ardeal, motiv pentru care, alături de ceilalți memorandiști, ajunge pentru o perioadă de timp în închisoarea din Vacz. Luptele, pe care le-a purtat, și idealurile, pentru care a trăit, au fost încununate cu succes prin unirea cu Țara-Mamă din data de 1 decembrie 1918.
Preotul și istoricul Zenovie Pâclișanu, membru al Academiei Române din anul 1919, într-un panegiric scris la adresa figurii lui George Pop, pe care-l publică în ziarul „Sălajul” în anul 1923, amintea următoarele: „George Pop de Băsești făcea parte din generația idealistă, entuziastă, crescută în ideologia de romanitate pură, de mândrie și având eroic a lui Klein, Șincai și Petru Maior, o generație care era veșnic cu gândul la strălucirea Romei vechi, leagănul originei noastre […]. N-are decât să străbată cineva cu răbdare și înțelegere publicațiile acestui timp, să urmărească activitatea fruntașilor de atunci, pentru a vedea cu câtă dragoste de neam, cu cât interes față de nevoile lui și cu câtă ambiție de adevărați „senatori” munceau, luptau, scriau și discutau oamenii aceia, cari ne-au dat aproape toate instituțiile moderne de cultură națională, cu ajutorul cărora am putut ajunge unde suntem azi”.
De asemenea, savantul Nicolae Iorga prezintă marele exponent al Unirii Transilvaniei cu Țara-Mamă prin următoarele cuvinte publicate în lucrarea „Oameni cari au fost”, tipărită în anul 1935: „A fost bătrânul nației… Tocmai fiindcă este acolo (în Ardeal) o așa mare și mândră oaste de țărani, îi trebuia Voievodului obștile – și oștile – țărănimii celei vechi, întemeietoare și sprijinitoare de Domnii. Sunt Domni cari nu domnesc, și sunt de aceia cari, fără a sta în scaun de stăpânire, au rost și domnesc între ai lor. Icoană de trecut, garanție morală pentru prezent, îndemn către tineretul viitorului, așa a fost, când l-au lăsat să trăiască dușmanii seminției sale, în castelul său care era o căsuță, între țăranii cari îi erau frați, bătrânul G. Pop. Nația l-a numit Badea George. În acest dulce nume, pe care nu a simțit nevoie să-l prefacă potrivit căruntețele lui, este o notă de iubire și de încredere, cum n-a mai avut-o altul”.
Octavian Goga, la rândul său, scria în volumul „Precursorii” din anul 1930, că viața lui George Pop de Băsești s-a topit într-o sumedenie de lupte, pe care le-a dus la bun sfârșit, o viață, de asemenea, plină de însemnătate și simbol: „el s-a stins sub șuierul gloanțelor ungurești, în ceasul în care armata noastră își începuse drumul cuceritor. O viață întreagă de suferinți și amărăciuni și-a avut compensația ei în acele clipe, șeful dezrobiților n-a închis ochii decât atunci când libertatea i-a fluturat pe dinainte zâmbetul fericitor…”.
La 6 mai 1923, poetul și dascălul Petre Dulfu publica în ziarul „Sălajul” în cinstea „Bătrânului Nației”, un poem cu titlul „La mormântul lui George Pop de Băsești”: „Urmașii mândrei Rome… încununați cu spini/ încătușați să fie de-o mână de străini?/ și-n loc ținuți de drumul spre culmile visate?…/ tu nu puteai să suferi această nedreptate!/ un vis hrăneai doar: lanțul, să vezi cum se destramă;/ să-ți vezi unită țara, pe veci, cu Țara mamă…//.
Închei această evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”
Sursa: George Pop de Băsești | Facebook
