Să nu uităm că într-o zi de 1 Martie, acum 185 de ani, a venit pe lume marele povestitor al românilor, Ion Creangă.
Simpla rostire a numelui marelui scriitor trezește o mică nostalgie în sufletul fiecărui român, care a răsfoit amintirile copilăriei de pe malul Ozanei cea frumos curgătoare sau a zâmbit la snoavele personajelor din poveștile ticluite cu atâta har de bălaiul Nică ajuns la maturitate.
Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837, la Humulești, județul Neamț. Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie.
În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern („tatăl mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig”), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă școala.
În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni („fabrica de popi”). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola.
Ion Creangă este povestitorul care a conservat lumea tradiţională a satului moldovean în opera sa. Criticii literari, dar şi cei care l-au cunoscut spun că, deşi a trăit mare parte a vieţii sale la oraş, Creangă a rămas acelaşi ţăran humuleştean cu apucăturile sale rurale şi anecdotele sănătoase pline de tâlc ale muntenilor nemţeni.
Ion Creangă, humuleşteanul care a redefenit povestitul în cultura română, face parte din careul de aşi al literaturii româneşti, alături de Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu şi Ion Slavici.
A trăit în cea mai mare parte a vieţii sale la Iaşi, în minunata capitală a Moldovei, un oraş cosmopolit, care depăşea în plin secol XIX, din punct de vedere al culturii, Bucureştiul, capitala de iure şi de facto a ţării.
Ion Creangă a fost în, Iaşiul mijlocului de secol al XIX lea, un factor al progresului. Dorea să revoluţioneze lumea arhaică. Dorea să reformeze Biserica, răzvrătindu-se, avea idei progresiste şi era un dascăl care mergea după noi metode, inovative în a-şi educa învăţăceii, un adevărat profesor de modă nouă.
Era şi un intelectual, frecventa teatrul şi saloanele Junimii, citea şi studia. Cu toate acestea, contemporanii săi, dar şi criticii, spuneau că din „orăşanul” Creangă, răzbătea „ţărănia” sănătoasă a lui Nică. De altfel, singur recunoştea că, în esenţă, este un ţăran.
În anul 1875, când Mihai Eminescu a fost numit revizor şcolar în judeţele Iaşi şi Vaslui, îl cunoaşte pe marele nostru povestitor Ion Creangă, cu care leagă o prietenie trainică, fiind fascinat de talentul dascălului, de poveştile pe care le spunea şi de graiul dulce moldovenesc al celui care avea să fie numit mai târziu „Homer al nostru”.
Eminescu este cel care îl îndeamnă pe Ion Creangă să îşi treacă pe hârtie poveştile, povestirile şi amintirile din copilărie, îi înlesneşte drumul spre „Junimea”, unde Creangă i-a cunoscut pe scriitorii vremii, şi scriitorii vremii l-au cunoscut pe Creangă, i-au îndrăgit scrisul şi felul său hâtru de a pune viaţa în cuvinte, viaţa ţăranului din satele Moldovei, viaţă plină de griji, dar o viaţă de o frumuseţe nealterată.
La câteva luni de la moartea (la 15 iunie 1889) lui Eminescu, în 1889, în noaptea de Anul Nou, se stinge la Iaşi, fiind înmormântat în cimitirul „Eternitatea”.
Sursa: Biblioteca Tăuții Măgherăuș, Maramureș | Redacția Bibliotheca septentrionalis – legătură
