Vasile Alecsandri (21 iulie 1821 – 22 august 1890)
Opera lui VASILE ALECSANDRI (21 iulie 1821- 22 august 1890) este emblematică pentru sensibilitatea secolului al XIX-lea românesc și european. Senină, tonică, fără mari pretenții metafizice, ea posedă totuși un soi de rafinament vetust, care dacă azi pare tipic mai curând unui străvechi album familial conținând fotografii de familie îngălbenite și ilustrate cu arhitectura unor orașe academice, rămâne vie și stimulativă pentru psihologia epocii crinolinelor și a pălăriilor tari. Originar din ținutul Bacăului, poet, dramaturg, om politic prudent, romantic de salon, mare iubitor de confort casnic și de călătorii prin ținuturi europene și exotice, Alecsandri a fost un precursor al teatrului românesc modern și un autor care a reprezentat cu onoare lirica autohtonă, mai ales în Franța, acolo unde critica literară pariziană l-a apreciat în mod deosebit. I-au displăcut întotdeauna funcțiile publice, de care un spirit luminos și epicurean ca al lui s-ar fi plictisit repede. A refuzat chiar și posibilitatea de a deveni domn al Moldovei, indicându-l ferm pe Alexandru Ioan Cuza, pe care l-a recomandat cu căldură, ca fiind cel mai potrivit pentru acest rol. Nu greșea și viitorul i-a dat dreptate. Omul care se simțea precum peștele în apă în mediile culturale franceze, prețuia în cel mai înalt grad folclorul românesc, cercetându-l minuțios, ca un adevărat profesionist, chiar dacă nu avea studii în domeniu. Credea sincer în capacitatea anonimilor de a crea mici bijuterii ale spiritului, prin care se revela genialitatea creatoare a unui întreg popor. Nici aici nu se înșelase… A fost un gentleman moldav, dar nicidecum un snob. În conacul său de la Mircești, atmosfera bucolică era Paradisul, fără de care s-ar fi simțit străin și stângaci. Multe poezii respiră tihna Mirceștilor, cu mulțumirea decentă a omului de spirit, care nu dorește să devină enervant prin clamarea șansei de a deține un cămin reușit. Chiar și atunci când a scris poezii cu tematică patriotică, Alecsandri a rămas la fel de echilibrat, înveșmântat într-un fel de nimb al rafinamentului particular, care l-a singularizat. În viața personală, bărbatul a iubit cu patimă, dar frământările nu i-au alterat tiparul solar. O mare iubire i-a fost răpită de ghilotina destinului, muza murind, după doi ani de relație plină de tandrețe și fericit dialog intelectual. La 55 de ani s-a căsătorit, cu altă femeie care-i aprinsese simțurile și-l motivase artistic. Scriitorul a fost și părintele unei fete. Călătorii, amicale schimburi de idei cu prieteni ce-i apreciau blândețea și frumusețea caracterului, intimitatea biroului de lucru de la Mircești și în cele din urmă – moartea. Bolnav de multă vreme, se stinse cu discreție, ca un disc solar care-și caută culcuș în undele oceanului…
de Cristian SANDACHE
Sursa: „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA
