La data de 27 aprilie 1953 a murit, în detenţie, în lagărul de la Sighetu Marmaţiei, Gheorghe Brătianu, un mare istoric şi om politic român, preşedintele Partidului Naţional Liberal. Trebuie amintit că viitorul mare istoric, Gheorghe Brătianu, s-a născut la 28 ianuarie 1898 la Ruginoasa, în judeţul Iaşi, fiind nepotul, respectiv fiul, marilor oameni politici Ion C. Brătianu şi Ionel I.C. Brătianu.
După absolvirea Liceului Naţional din Iaşi se va înrola ca voluntar în Primul Război Mondial, iar din anul 1917 se va înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi, apoi la Facultatea de Istorie a Universității Sorbona din Paris. Vocaţia deosebită pentru istorie s-a ilustrat încă din prima sa lucrare, intitulată: „O oaste moldovenească acum trei veacuri”, lucrare ce a fost publicată de însuși Nicolae Iorga. În anul 1924 va deveni profesor universitar la catedra de Istorie Universală a Universităţii din Iaşi, apoi din anul 1940 profesor de istorie al Universităţii din Bucureşti. Din anul 1942 va fi primit în rândurile membrilor titulari ai Academiei Române, îndeplinind și funcţia de director al Institutului de Istorie Universală din Iaşi între anii 1935 – 1940 şi apoi al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din Bucureşti între anii 1941-1947.
Gheorghe Brătianu a fost un adversar înverșunat al comunismului, fapt pentru care, după război, va suferi consecinţele atitudinii sale anticomuniste și antisovietice. Astfel, în anul 1947 este suspendat de la Universitate și i-se fixează domiciliu forţat în București, iar în luna mai a anului 1950 este arestat de Securitate şi întemniţat la închisoarea din Sighetul-Marmaţiei, fără să fie judecat şi condamnat vreodată. După trei ani de detenție, unde a fost aproape permanent schingiuit, în noaptea de 27 aprilie 1953, Gheorghe Brătianu a murit în închisoare, în condiţii încă neelucidate. Potrivit mărturiilor deţinuţilor care se aflau cu el în celula, se pare că marele istoric a fost bătut de gardieni cu sălbăticie, până când a murit. El a fost astfel maltratat pentru că în calitatea sa de istoric a susținut cu tărie teza continuității poporului român în acest spațiu, iar lucrările sale asupra prezenței românești în Basarabia nu erau pe placul conducerii de la Moscova. De altfel, după venirea comuniștilor la putere, i s-a propus să se dezică de tezele despre Basarabia, dar a refuzat, asumându-și cu luciditate responsabilitatea afirmând că: „adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit”. Dar asemenea multor personalități istorice și culturale românești, care au murit sau au cunoscut teroarea comunistă a închisorilor datorită convingerilor lor, putem spune că și Gheorghe Brătianu se înscrie în categoria celor s-au sacrificat pentru o cauză și pentru un adevăr.
Sursa: Lecția de istorie / facebook
Sursa: eBibliotheca septentrionalis, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare
