De Viorica Pârja.
Dacă e toamnă, e poezie, e și Cronica Satului Desești, revistă care a ajuns la numărul 14 și a fost tipărită cu sprijinul financiar al Consiliului județean Maramureș.
Sunt 28 de pagini scrise cu sufletul de către cei care iubesc satul și-i respectă tradițiile. Numărul stă sub semnul poeziei, anul acesta Serile de poezie de la Desești ajungând la ediția a 42-a. Una mai frumoasă decât alta, aducând pe covorul de iarbă cei mai reprezentativi poeți pe care i-a avut și îi are România. Așa va fi și anul acesta, în 24 septembrie.
Spicuim din cuprinsul revistei: editorialul Satul cu acoperiș de cuvinte, scris de Gheorghe Pârja; Cuvântul pastoral al preotului Ioan Ardelean; Maramureșul – între țările generatoare de țări românești (acad. Ioan Aurel Pop); Timpul nu stă pe loc (Viorica Pârja); comemorarea a doi oameni ai satului- preotul Ioan Sigartău (Gheorghe Pârja) și Ioan Tupiță, cunoscut satului ca Ionu Boicului (Măriuța Pop); Trăiești (Ancuța Roman); Deseștiul din cer (Andrei Făt); Maramureșul, dragostea poetului (Bogdan Vanca); Scrisoare de la Adam (Puslojic); Amintiri din arhivă (Ion Zubașcu); Din cronica satului (Viorica Pârja); Doctorul naturii (Maria Pop și Oana Pop); Povești din migrație (Lucia Ileana Pop, Italia); Cultură-n șură (Ioana Țînțaș); Escală într-o zi de ieri (Ioana Țînțaș); Șezătoarea – un sipet al amintirilor (Ancuța Roman); Simțăminte (Ioan Pop); Catedra de folclor din Desești (Gheorghe Pârja); Gânduri din Norvegia (Vasile Nicușor Făt); Dascălul și elevul; Mama, firul vieții (Măriuca Verdeș); Satul – în haine noi.
Sursa: Graiul.ro | Publicat la 22 septembrie, 2021