de pr. Ioan TÎMBUŞ
Una dintre personalităţile cele mai interesante ale momentului Unirii de la 1918, care a reprezentat cercul electoral Baia Mare în calitate de delegat ales, o reprezintă Alexiu Pocol, un personaj complex şi dinamic, uneori controversat, dar şi respectat.
Alexiu Pocol provenea dintr-o veche familie nobiliară românească, înnobilată la sfârşitul secolului XVI de către Sigismund Bathory. Alexiu s-a născut în 1871, în familia lui Ioan Pocol, crâsnic în biserica greco-catolică din Letca. Alexiu îşi începe studiile în satul natal, iar pe cele gimnaziale şi liceale le face la Preparandia din Gherla şi Blaj, devenind învăţător confesional. În 1892, ca tânăr învăţător, înfiinţează şcoala confesională de pe Valea Borcutului.
Se căsătoreşte cu o nepoată a mitropolitului Vancea de Buteasa, al cărei prim soţ fusese un întreprinzător în domeniul mineritului. Acest fapt îl propulsează pe tânărul dascăl în lumea afacerilor în domeniul minier. Descoperă un filon bogat în aur ceea ce îl introduce în lumea aristocraţiei transilvane.
În 1905, îl vizitează savantul Nicolae Iorga. O legendă spune că Alexiu a oferit, cu titlu gratuit, două kilograme de aur pentru confecţionarea coroanelor regelui Ferdinand şi reginei Maria.
Se implică activ în acţiuni sociale şi caritabile susţinând material tineri dornici de studii, dar şi activităţi culturale şi politice, contribuie cu resurse financiare şi logistice la construirea noii biserici de pe Valea Borcutului, între 1903 şi 1904. Devine membru PNR, postură din care ţine o strânsă legătură cu George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu, pr. Alexandru Breban, pr. Vasile Lucaciu.
Documentele vremii ni-l prezintă şi ca un membru activ al Astrei, susţinând material organizarea întrunirilor locale, dar şi a adunărilor generale ale acesteia. Implicarea în viaţa politică i-a adus de două ori statutul de senator din partea PNR, iar în mai multe rânduri a fost ales primar al oraşului Baia Mare.
A fost un prieten apropiat al episcopilor Iuliu Hossu şi Alexandru Rusu, aducându-şi o contribuţie importantă la înfiinţarea, în 1930, a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş şi a stabilirii, în Baia Mare, a sediului acesteia.
Din păcate, se stinge din viaţă la numai 64 de ani, în 1935, fiind înmormântat pe Valea Borcutului în cadrul unei ceremonii impresionante la care au participat numeroşi clerici, oameni politici, prieteni şi localnici. După trei ani, în 1938, pe 23 octombrie, episcopul dr. Alexandru Rusu îi evoca personalitatea lui Alexiu Pocol cu ocazia sfinţirii cochetei bisericuţe de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, atât din perspectiva omului politic, cât şi a omului religios care a fost.
Sursa: Graiul Maramureșului | Publicat la 24 ianuarie 2018
