Pentru al treilea an consecutiv, Asociația Maramureș Heritage organizează în Baia Mare un concert de muzică klezmer. Va fi susținut de trei artiști din Statele Unite ale Americii.
Jeremiah Lockwood este un cercetător, chitarist și compozitor a cărui activitate se concentrează pe tradiția muzicii cantonale. Bunica lui s-a născut în orașul transilvănean Valea lui Mihai. Este fondatorul trupei The Sway Machinery și autorul cărții „Golden Ages: Hasidic Singers and Cantorial Revival in the Digital Era”.
Francesca Ter-Berg este violoncelistă și producătoare cu o practică aprofundată de improvizație și colaborare. Este cunoscută pentru specializarea ei în muzica tradițională est-europeană (în special Klezmer și Roma), pe care o cercetează și o interpretează de 15 ani.
Jake Shulman-Ment „este considerat unul dintre cei mai buni muzicanți klezmer de pe planetă”, conform postului National Public Radio din SUA. A fost primul străin care a devenit membru al celebrei orchestre populare „Rapsozii Botoșanilor”. Shulman-Ment a călătorit și predat în întreaga lume.
Concertul celor trei are loc în 29 august, de la ora 18:00, la Colegiul de Arte Baia Mare.
Intrarea este liberă.
În cadrul evenimentului va putea fi vizionată și expoziția „Am învins”.
Sursă: eziarultau.ro
Vă recomandăm și interviul:
unde putem și afla în mare ce înseamnă muzică klezmer:
JL: Nu m-aș numi muzician klezmer, deși iubesc klezmerul, în special stilurile regionale de muzică pe care le cântau muzicienii evrei când era o comunitate aici, în Transilvania. Sunt într-adevăr mai concentrat pe khazones, care este un fel de părinte sau frate mai mare pentru klezmer. Khazones este muzica cântată în sinagogi de către cantori. Klezmer este muzica cântată pentru nunți și într-o oarecare măsură, alte sărbători evreiești. Klezmer încorporează multe sunete și melodii din sinagogă.
AMMH: Este muzica klezmer din România diferită de cea din alte regiuni?
JL: Da, este! Există un întreg repertoriu de melodii evreiești din Transilvania care a fost păstrat după Holocaust de către muzicienii neevrei. Colegii mei sunt specialiști în acest repertoriu regional!
- „Klezmer este un stil de muzică populară care se bazează pe tradițiile iudaismului așkenazi și tradițiile populare din Europa de Est. Se referă în mod specific la muzica instrumentală seculară care are legătură cu cultura idiș.” (muzeon.ro)
- „Puțini mai știu astăzi că tradiția muzicală evreiască numită astăzi „klezmer” (cuvânt de origine idiș care înseamnă aproximativ „instrumente muzicale”) a fost puternic influențată de muzica populară românească.” (historia.ro)