25 martie – S-a născut compozitorul, pianistul, muzicologul și folcloristul Béla Bartók (1881-1945)
Studiile muzicale le-a făcut la Academia Regală de Muzică din Budapesta, unde a studiat pianul și compoziția. După terminarea lor a luat contact cu folclorul românesc din zonele Clujului, Mureșului și Bihorului, dar, a ajuns, în cele din urmă, în Maramureș, de care se îndrăgostește. În perioada expediției prin Maramureș: Ieud, Vișeu, Bocicoiel, Dragomirești, Bogdan-Vodă, Petrova, Poienile Izei, Glod a cules 334 de piese. Prietenia cu Ioan Bușiția din Sighet și cu Ion Bîrlea, care l-a însoțit în expediție, a fost de bun augur în demersul său. Muzica populară maramureșeană a însemnat o adevărată provocare pentru tânărul compozitor, determinându-l chiar să învețe limba română. Concertele susținute de Béla Bartók promovau prietenia și înfrățirea popoarelor, pe lângă finalitatea artistică. Academia Română i-a tipărit culegerile de folclor, iar în 1991 a fost ales post-mortem, membru al Academiei Române. (Calendarul cultural BJPD)
***
100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalități maramureșene care au făcut istorie.
Béla Bartók
de Vlad Ioan BONDRE
Vatra satului maramureșean găzduiește o adevărată comoară a cântului și a frumosului. Spiritul degajat al oamenilor, casele, jocurile au determinat încă din cele mai vechi timpuri apariția unui tezaur în care acestea să fie păstrate cu sfințenie. Creația folclorică deschide paletarul cunoașterii, multe cântece ilustrând în linii clare fiecare eveniment din viața omului simplu. Interesul pentru zona Maramureșului a reprezentat punctul de plecare pentru mulți compozitori și culegători de folclor. În acest sens, se poate vorbi și despre sursa inspirației lui Béla Bartók, un maghiar cu origini bănățene, căruia cântul maramureșean îi intră la suflet.
După ce se desăvârșește la școlile din Viena și Budapesta, acest tânăr compozitor ia parte la o expediție care îi va schimba întreg parcursul vieții sale artistice. Ia legătura cu folclorul românesc din zonele Clujului, Mureșului și Bihorului, pe care le consideră valoroase, dar ajunge în cele din urmă în zona Maramureșului, de care se și îndrăgostește. Este atras de poezia populară specifică, de vers, de ritm, de măsură, motiv pentru care culege în doar câteva săptămâni peste 150 de lucrări ce aveau să fie expuse mai târziu pe marile scene ale lumii.
Colaborarea sa cu unii dintre culegătorii folclorului maramureșean nu reprezintă altceva decât dorința de a îmbogăți colecția lucrărilor sale, ca prin aceasta să înțeleagă și mai mult specificul zonei. Nu rămâne nerecunoscător față de izvorul inspirației maramureșene, motiv pentru care organizează seri de audiții la pian pentru cei din zona Sighetului.
Metoda de lucru a lui Béla Bartók a fost una simplă, notând la început melodia după auz, iar apoi, cu ajutorul fonografului, face înregistrarea finală. Nu încadrează ritmul, ci îl lasă liber în cea mai mare măsură, iar versurile le notează în funcție de pronunția lor autentică. El sintetizează specificul cântecului popular maramureșean prin împărțirea lui în patru categorii: cu un dialect muzical propriu, conținut artistico-estetic, rădăcini străbune – ceea ce nu poate însemna că este împrumutat, și cu o înaltă ținută artistică.
Béla Bartók s-a născut în ziua de 25 martie a anului 1881, de acest eveniment al nașterii legându-se și locul, Sânnicolaul Mare, comună de reședință a unei plase din comitatul Torontal cu peste 8900 de suflete, cu o populație mixtă, aproximativ 39% români, 34% germani, 15% maghiari, 12% sârbi. În sânul acelei comunități mixte se cultiva o oarecare deschidere față de tradițiile și obiceiurile fiecărei etnii, lucru atestat de capacitatea lui János Bartók, bunicul lui Béla Bartók, de a vorbi româna, sârba, germana1.
În casa de pe strada Tiberiu Brediceanu nr. 3, o casă țărănească care până în 1885 a suferit ample procese de renovare, trăiau Béla Bartók și Paula Bartók, părinții lui Béla Bartók junior. Tatăl era agronom, având studii superioare absolvite la Cluj, fapt ce favorizează numirea lui ca profesor al școlii de agronomie de atunci, iar în anul 1877 i se oferă postul de director al acesteia, ceea ce îi va permite accesul la diverse publicații din domeniul agricol, dar și posibilitatea afirmării valențelor sale artistice, mulți dintre cei mai apropiați ai casei considerându-l un violoncelist de excepție, deși se știa că poate cânta și la pian.
Organizator de orchestră, compozitor de muzică de dans, Béla Bartók senior trece la cele veșnice în jurul vârstei de 33 de ani, lăsându-l pe Béla Bartók junior, orfan la o vârstă fragedă de numai 8 ani.
Mama, Paula Bartók, era învățătoare, dar, după căsătoria din 1880, renunță la această vocație pentru a se dedica familiei. În 1888, după ce a rămas văduvă cu doi copii, aceasta este mutată din casa de serviciu a directorului Béla Bartók în casa Blicking nr. 1049, întreținându-și copiii din predarea unor lecții de pian, ca mai apoi să revină la vocația ei de învățătoare, predând cursuri în orașul Vinogradovo, Ucraina Subcarpatică.
Educația tânărului Béla Bartók junior a pornit încă de acasă, acolo unde, sub îndrumarea mamei, se îndeletnicește cu cititul și scrisul. Lecțiile de pian le primește de la mama lui, în amintire rămânându-i, însă, serile în care tatăl său cânta la pian sub bogata partitură a pieselor din tezaurul sânnicolean și a cântecelor populare românești. Conform unor cronici, este posibil ca Valurile Dunării de Ivanovici să fi rămas piesa românească cu care acesta ar fi crescut.
Béla Bartók ajunge să își exprime prin cânt trăirile sale puerile prin anul 1891, făcându-și apariția în public în calitate de compozitor și pianist cu primele sale compoziții intitulate: Murmur de primăvară, Nu mă uita, Oláh darab2 – despre care Francisc László afirmă: „Dacă Béla Bartók ar fi intitulat-o «Polcă», să zicem, «Excursie veselă», nimănui nu i-ar putea trece prin cap să-l contrazică, relevând în aceste câteva portative o substanță națională”3. […]
Până la absolvirea liceului, Béla Bartók este influențat de stilul compozițional al lui Brahms și Dohnányi, cunoscând cât se poate de bine literatura muzicală a vremii. Urmând sfaturile lui Dohnányi, Béla Bartók alege a urma cursurile muzicale în Ungaria, la Budapesta, unde devine elevul preferat al lui István Thomán, pe perioada anilor 1899-1900. Operele lui Wagner și lucrările lui Liszt îl fascinează, fiind arhetipuri ale primei sale audiții, Also sprach Zarathustra, lucrare care era privită cu mult scepticism de către cei mai mulți tineri ai vremii. […]
Compune în 1903-1905 un poem intitulat Kossuth, Rapsodia pentru pian și orchestră, Suită pentru orchestră mare, despre care consideră mult mai târziu că nu sunt altceva decât cântece culte de oarecare popularitate. […]
În 1907, Béla Bartók realizează o campanie de culegere a cântecelor din Secuime, adunând la un loc peste 324 de melodii populare maghiare, legate în culegerea Ethographia cu titlul: Székely balláadak5. […]
Descoperirea muzicii populare l-a condus pe Béla Bartók către o radicală transformare a concepțiilor despre lume, iar aceasta s-a manifestat în domeniul estetic compozițional, fapt pentru care consideră că muzica populară este descrierea vieții unei comunități: „Nu este suficient să învățăm melodiile. Este tot la fel de important să vedem și să cunoaștem ambianța în care trăiesc aceste melodii… în cazul nostru nu a fost vorba numai de a ne procura unele melodii și a le include în totalitate sau în fragmente în lucrările noastre, sau a le prelucra după un procedeu tradițional banal. Scopul nostru a fost acela de a sesiza spiritul acestei muzici necunoscute până acum și… pornind de aici, a crea un stil muzical”7. […]
Din cele 24 de culegeri ale lui Béla Bartók, se pot identifica 8 stiluri diferite: marile campanii – strângerea materialului pentru o zonă mai omogenă ca stil precum Țara Moților, Maramureș, Hunedoara; campanii – deplasările în Țara Oașului, Câmpie, Someșul Mic, cu monografii zonale; culegeri de prospectare – Rimetea, folclorul moților la Mănăstireni, Beiuș; campanii extensive – revenirea pe un teren pentru observații; campanii intensive – Dumbrăvița de Codru cu realizarea unei monografii de localitate; culegeri în cazărmi – subvenționate de Ministerul de Război Crăiesc; culegerea de demonstrație – despre informatorii de la țară, culegerea și înregistrarea pe cilindri de fonograf și culegeri etnice – o preferință a lui Béla Bartók pentru localitățile multietnice, cum era Sânnicolau Mare8. […]
Béla Bartók descoperă la românii din Maramureș o categorie de melodii ce aveau o sferă de influență răsăriteană, cu multe melisme și genuri de improvizație. Printr-o comparație, într-un sat din Algeria, găsește aceeași linie compozițională. Este posibil ca acest lucru să se fi realizat din diverse motive, dar unul dintre acestea – și cel mai sigur, este reprezentat de populațiile rurale cu îndeletniciri ambulante, care se află într-o permanentă mișcare și care duc cu ele diverse obiceiuri ale satelor natale din care fac parte.
În zona Maramureșului, la fel ca și în alte zone, femeile au știut mereu mai multe cântece decât bărbații, deși ei erau cei responsabili de strigăturile unor evenimente legate de sărbătoarea Crăciunului. Asupra cântecelor populare românești trebuiau să fie luate în considerare foarte multe aspecte, precum cele ale datelor biografice ale fiecărui cântăreț: vârsta, pregătirea, ocupația etc. Mai apoi, câteva date care să reflecte raportul dintre melodie și interpret: când și cum a învățat cântecul. La sfârșit, se făceau însemnări asupra felului în care cântecul era privit în viața satului14. […]
În Studii de muzicologie, din anul 1957, sub însemnul lui Bîrlea Ioan apare cuprinsul culegerii de muzică populară maramureșeană, întitulată: Cântecele Poporului Român din Maramureș, care cuprindea 3 părți: Poezii populare adunate de Ioan Bîrlea, Arii populare adunate și notate de Tiberiu Brediceanu, și Arii populare adunate și notate de Béla Bartók17. […]
În anul 1921, manuscrisul cântecelor din Maramureș este retras de la Academia Română și trimis în München. Acest material cuprindea o listă impresionantă de piese din diferite sate: Vișeu de Jos – 34 piese, Oncești – 52 piese, Bocicoiel – 23 piese, Dragomirești – 34 piese, Glod – 25 piese, Bogdan-Vodă – 22 piese. […]
Despre melodiile românești populare, Béla Bartók afirmă următoarele: „Materialul acesta nu cunoaște decât melodii cu ritm de dans și structură foarte felurită…”23. Concluzia lucrărilor culese din Maramureș este una cât se poate de clară, reprezentă de volumul Volksmuzik der Románen von Maramureș.
Béla Bartók propune pentru acest album câteva soluții tipografice moderne: notele să nu fie culese, ci gravate. În acest sens, în 1917-1918, rescrie studiul părții de melodii, urmat de o serie de provocări le gate de tipărire, dar prin bună-voința celor din Germania, el apare la 2 iunie 1923. Cuprinsul era foarte bine structurat: colinde; bocete – după tineri, după bătrâni; cântece neocazionale – hore – lungi, mai noi; muzică de joc – formă liberă, formă închisă.
O concluzie asupra elementelor constitutive ale folclorului maramureșean adus în actualitate de către Béla Bartók, conduce la ideea conform căreia, această muzică din nordul României reprezintă un interes major pentru fiecare pasionat de cânt. Frumusețea cântului, linia melodică, atașamentul față de vers sunt ingredientele care îi atribuie muzicii populare maramureșene titlul de Grădina cântului românesc.
Stilul și personalitatea marelui compozitor Béla Bartók au marcat puternic lumea muzicală a secolului al XX-lea, determinând-o să-și îndrepte, cu maximă insistență, atenția spre melosul popular românesc. Cu siguranță, competența profesională unanim recunoscută, a lui Béla Bartók, precum și valoarea creațiilor sale muzicale se datorează în bună măsură, universului spiritual al comunităților românești cercetate de el. Pe de altă parte, Béla Bartók a pus în circulație piese muzicale de referință ale căror acorduri alese bucură și azi sufletele multor români.
Note de subsol:
1 Francisc László, Béla Bartók și muzica populară a românilor din Banat și Transilvania, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 15.
2 Ibidem, p. 16.
3 Francisc László, Béla Bartók și lumea noastră, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, p. 12.
5 Béla Bartók, Însemnări asupra cântecului popular, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956, p. 13-15.
7 Bence Szabolcsi, Béla Bartók – Viața și Opera, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., București, 1962, p. 36-39.
8 Francisc László, Béla Bartók și muzica populară a românilor din Banat și Transilvania, p. 33-36.
14 Béla Bartók, Însemnări asupra cântecului popular, p. 36-48.
17 Ioan Bîrlea, Béla Bartók și legăturile sale cu Maramureșul, în „Studii de muzicologie”, nr. 6/1957, p. 57-80.
23 Béla Bartók, Scrieri mărunte despre muzica populară românească, adunate și traduse de Constantin Brăiloiu,
București, 1937, p. 27-28.
Bibliografie:
Bartók Béla, Însemnări asupra cântecului popular, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956.
Bartók Béla, Observări despre muzica populară românească, în „Convorbiri literare”, nr. 7-8/1914.
Bartók Béla, Scrieri mărunte despre muzica populară românească, adunate și traduse de Constantin Brăiloiu,
București, 1937.
Bartók Béla, The Folksongs of Hungary, în „Musical Courier”, nr. 3-4/1928.
Bartók Béla, Volksmuzik der Románen von Maramureș, Editura Muzsica, Budapest, 1966.
Bîrlea, Ioan, Béla Bartók și legăturile sale cu Maramureșul, în „Studii de muzicologie”, nr. 6/1957.
Dumitru, Pop, Folcloristica Maramureșului, Editura Minerva, București, 1970.
László Francisc, Béla Bartók și lumea noastră, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
László Francisc, Béla Bartók și muzica populară a românilor din Banat și Transilvania, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003.
Rîpă, Constantin, Teoria superioară a muzicii, Editura Media Muzica, Cluj-Napoca, 2001.
Schomberg, Harold, Viețile marilor compozitori, Editura Lider, București, 1997.
Szabolcsi, Bence, Béla Bartók. Viața și Opera, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din RPR, București, 1962.
Vancea, Zeno, Rolul muzicii populare în creația lui Béla Bartók, în „Muzica”, nr. 3-4/1951.
http://ziarulfaclia.ro.
