Prozator, dramaturg român și membru titular al Academiei Române, Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca – azi județul Bistrița-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu (1862-1914) și ai Ludovicăi (1865-1945). Tatăl lui Rebreanu a fost coleg de școală, de clasă și bancă, cu poetul George Coșbuc. Învățător de profesie, era și culegător de folclor, colaborând la diferite gazete din Ardeal. În ceea ce o privește pe Ludovica (născută Diuganu), aceasta a fost, în tinerețe, pasionată de teatru, fiind considerată „primă diletantă” pe scena Becleanului de baștină. Ambii părinți au constituit modelele familiei Herdelea, pe care avea să le contureze scriitorul ulterior, în romane precum „Ion”, „Răscoala” sau „Gorila”.
Despre momentul nașterii lui, Liviu Rebreanu spunea mai târziu: „Sunt născut într-o noapte când pământul s-a întâlnit cu resturile Cometei Biela. În această noapte a fost cea mai formidabilă ploaie de stele. Îmi spunea tata că stătea pe prispă și că ploua cu stele cu adevărat, așa cum plouă cu apă. Mai târziu am controlat în Flammarion și, într-adevăr, am văzut că în seara în care m-am născut a fost o formidabilă ploaie de stele. ”
Tiberiu Rebreanu, unul dintre frații scriitorului, ne împărtășește și primele discuții purtate de membrii familiei Rebreanu, în acea zi de 27 noiembrie, în jurul noului născut:
„ – De ce-i atât de alb copilul nostru, Ludovică?
Cum nevasta nu-i răspunse, adaugă ca pentru sine:
– Gândești că-i tăiat din marmură!
Bunica din Chiuza grăi cu adâncă convingere:
– Albeața asta îi semn de mare noroc, Văsălie.
– Om ales, adăugă moașa.
Apoi luă flăcăul și îl cântări, exclamând încântată:
– Așa flăcău mai zic și eu! Are 5 kilograme. Dumnezeu să vi-l țină și să aveți numai bucurii după urma lui!
Tata nu mai putea de mândrie și își reluă feciorașul în brațe. Îl mai jucă o vreme, apoi se întoarse către masa de scris plină de registre și cărți, vârî căpșorul copilului între rafturi și îi ură sentențios:
– Să ajungi vestit ca acei care au scris aceste cărți, măi băiete! ”
În anul 1889, întreaga familie s-a mutat în comuna Maieru, pe Valea Someșului, și potrivit afirmației scriitorului: „În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Pînă ce, cînd să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.” Liviu Rebreanu va denumi această localitate drept „Cuibul visurilor” spunând că de aici avea primele și cele mai frumoase amintiri din copilăria lui.
Text de Adrian David, muzeograf Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu“
Credite foto: Liviu Rebreanu, Arhivă Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”
Sursa: Muzeul Naţional al Literaturii Române | Facebook
