De Florian ROATIȘ
Ziua de 23 aprilie este o sărbătoare a cărții și a slujitorilor ei, autori, editori, bibliotecari și librari. Data nu a fost aleasă fortuit, adică întâmplător, ci se leagă de numele a două personalități accentuate ale culturii universale, trecute în eternitate în ziua de 23 aprilie 1616 : William Shakespeare și Miguel de Cervantes.
Intrată în calendarul UNESCO în 1995, sub denumirea de „Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor”, aceasta are ca scop atragerea tinerilor spre carte, bibliotecă și lectură, spre cultură în general. Cartea și lectura sunt inextricabil legate de bibliotecă, milenară casă a cărților, astfel că din 1999 la noi în țară se sărbătorește, simultan „Ziua Bibliotecarului”, semn de recunoaștere explicită a importanței profesiei de bibliotecar și a instituției care promovează cartea și lectura. În zadar s-ar scrie și s-ar tipări cărțile, dacă n-ar exista bibliotecile, ca să le primească spre conservare și punere în valoare, și, mai ales, cititorii.
Își au și cărțile destinul lor, spuneau strămoșii latini. Este fără tăgadă faptul că soarta cărților, odată publicate, este la discreția cititorilor. Cărțile așteaptă în rafturi să fie deschise, răsfoite și citite. Fără cititori, efortul și talentul puse în operă de scriitori, ar rămâne necunoscute.
Devenită, după apariția tiparului, în secolul al XV-lea, o activitate mai puțin elitistă, prin democratizarea culturii, lectura are astăzi, într-o lume și vreme în care se scrie mai mult decât se citește, eufemistic spus, un statut ingrat. Dacă în deceniile trecute „duşmanii” cărţii au fost, pe rând, cinematograful şi televiziunea, care, însă, n-au reuşit să diminueze magia acesteia, astăzi asistăm la o competiţie – din păcate inegală – între descoperirea lui Gutenberg şi noua invenţie, Internetul.
Generaţiile tinere accesează cu o pasiune cvasidevoratoare tableta şi computerul, petrecându-şi multe ore în tovărăşia acestora, refuzând cu obstinaţie cartea, adică lectura, spre disperarea unor părinţi care-şi aduc aminte cu melancolie de cărţile care i-au „făcut oameni”.
Obișnuiți cu atâtea crize, suntem tentați să vorbim și de o criză a cărții, respectiv a lecturii, probabil și influențați de profețiile care anunță dispariția iminentă a Galaxiei Gutenberg în disputa cu Galaxia Marconi, cea bazată pe civilizația digitală.
La prima vedere, comparația cu ultima parte a secolului trecut, când cartea și lectura (cititul) și-au avut momentul de indenegabilă glorie și la noi, ne este defavorabilă.
Paradoxal, în ultimele decenii comuniste, în pofida lipsurilor care afectau societatea noastră, cărțile erau căutate, dorite ca hrană spirituală, unele apariții editoriale producând inevitabile cozi, deși tirajele erau mai mult decât generoase, inimaginabile în lumea de azi. Romanele lui Augustin Buzura, Nicolae Breban, sau uitații azi, Ileana Vulpescu și Petre Sălcudeanu, volumele de poezii semnate de Adrian Păunescu și Nichita Stănescu, cărțile lui Marin Preda etc., erau tipărite în zeci sau sute de mii de exemplare. Ca să nu mai vorbim de cărțile apărute în cunoscutele colecții „Biblioteca pentru toți” sau „Romanul de dragoste”! Chiar și cărțile de filosofie, publicate în tiraje care par incredibile față de cele de astăzi – restrictive, dacă nu rușinoase, de câteva sute de exemplare –, se epuizau atunci imediat din librării! Ar fi suficient să amintim cărțile lui Alvin Toffler (Șocul viitorului, 1973 și Al treilea val, 1983), ale lui Heidegger (Originea operei de artă, 1982 și Repere pe drumul gândirii, 1988), sau toate titlurile lui Constantin Noica! Nu suntem naivi să credem că cele câteva mii sau zeci de mii de cumpărători ai operelor lui Platon, Kant, Hegel, Heidegger, Freud et alii, le-au și citit și asimilat, dar faptul relevă dorința și respectul pentru carte și pentru autorii ei într-o epocă și societate totalitare. Cartea era recunoscută drept purtătoare de cunoaștere, lumină, înțelepciune, având un caracter cvasimagic. Rar erau casele în care nu întâlneai o mică bibliotecă.
Astăzi, dimpotrivă, cu toată diversitatea de titluri și de autori – clasici ai literaturii și filosofiei universale sau contemporani nobelizați – cererea de carte a scăzut, fapt devoalat de statistici. Astfel, o anchetă recentă plasează România pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește consumul de carte pe locuitor, cu toate că librăriile existente –în număr redus, față de perioada anterioară – dețin o ofertă extrem de bogată. Apoi, dintre cei chestionați, 92% consideră lectura ca necesară, dar numai 78% declară că citesc măcar o carte pe an. În cadrul familiilor tinere, ponderea celor care și-au alcătuit o bibliotecă personală este redusă. Or, încă în urmă cu 2000 de ani, când lectura era un privilegiu al elitelor, Cicero asemăna o casă fără cărți cu „un trup din care a plecat sufletul”.
Sigur, concurența Internetului și a gadgeturilor însoțitoare este mai greu, dacă nu imposibil, de contracarat, dar lupta pentru încurajarea lecturii și a respectului pentru lumea cărții nu este pierdută. Este obligația părinților și a profesorilor, în primul rând, să pledeze pentru civilizația cărții, având în vedere consecințele benefice ale acesteia pentru formarea și dezvoltarea personală a celor aflați într-o asemenea etapă. Internetul te informează doar, pe când lectura cărților te și educă, te face mai cult, îți dezvoltă gândirea și spiritul critic. O carte bună are și un efect terapeutic : îți diminuează fobiile, frustrările, nesiguranța și, mai ales, singurătatea, căci cine citește nu este singur, ci însoțit de personaje nemuritoare care au traversat, datorită cărților, secolele și mileniile. Cu cartea în mână, poți să visezi, fapt mai dificil în fața calculatorului, și să călătorești în timp și spațiu fără să părăsești casa. Lecturile îți îmbogățesc și îți rafinează vocabularul. Prin lectură descoperi o altă lume, descoperi pe alții și, ce e mai important, te descoperi pe tine însuți : cu cât citim mai mult, ne cunoaștem mai bine – limitele și posibilitățile –, aflăm ce ne place, ne formăm gustul estetic și devenim noi înșine. Cărțile, spunea într-o conferință Borges, spre deosebire de alte achiziții ale minții, care ne extind posibilitățile corpului, ne prelungesc memoria și imaginația. Sigur, avem în vedere cărțile adevărate, profunde, ale clasicilor literaturii în primul rând, căci, așa cum afirmă Arthur Schopenhauer, nu trebuie să ne irosim viața citind cărți proaste. Or, suntem ceea ce citim, și, din păcate, de asemenea cărți nu ducem lipsă, mai ales astăzi când se pare că lipsește cea mai necesară cenzură, cea interioară. Este un fapt de experiență că numai prin lectură asiduă vom reuși să cunoaștem valoarea cărților și le vom putea selecta și ierarhiza.
Dar gustul pentru lectură trebuie format și cultivat, activitate în care intervin, alături de părinți și profesori, slujitorii cărții din biblioteci. Ei sunt cei care ne călăuzesc spre cărțile dorite, iubite, necesare, ne oferă, deci, deschiderea spre lumea mirifică a cărților. Bibliotecarii fac posibilă comunicarea interspirituală, asigură, cu pasiune și migală, cu competență și bunăvoință, întâlnirea dintre cititori și carte, iar modul în care o realizează este hotărâtor pentru rămânerea acestora sub semnul și mirajul cărții. Din cele mai vechi timpuri, bibliotecarii au fost printre cei mai erudiți oameni. Mai mult ca oricând, astăzi, profesia de bibliotecar – una dintre cele mai nobile profesii –, cere vocație, dedicare, cultură și, desigur, dragoste pentru carte. În același timp, slujitorii cărții trebuie să aibă aptitudini și cunoștințe de comunicare, spirit creator, entuziasm, amabilitate. Doar așa pot să-l atragă și să-l conducă pe prezumtivul cititor prin labirintul cărților și să-l facă să considere, ca și Borges, biblioteca drept un paradis!
Iată de ce, i-am privit, dintotdeauna, cu adânc respect pe slujitorii cărții cu care am intrat în contact pe parcursul a șase decenii – cu deosebire pe cei de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, instituția de cultură fanion a comunității noastre –, dar și cu o firească doză de „invidie”! Acest din urmă sentiment este generat de privilegiul pe care îl au aceștia în comparație cu noi, ceilalți posibili și anonimi cititori, de a trăi o parte din viață în tovărășia marilor spirite ale omenirii, într-o lume clădită de suflet și pentru suflet!
De ziua cărții, dar și a bibliotecarilor, le doresc lor, ca și altora din această profesie, multă sănătate și nenumărate satisfacții, însoțite de o inalterabilă dragoste pentru carte.
În urmă cu un secol, când debuta editorial cu binecunoscutele sale Cuvinte potrivite, Tudor Arghezi aducea un binevenit elogiu cărții, „cinstind” pe autor. Fără a nega aportul prioritar al scriitorului, aducem aici un omagiu și cititorului, fără de care truda celui dintâi s-ar dovedi superfluă. Deci: Carte frumoasă, cinste cui te citește!
De Florian Roatiș, Cercetător științific la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare
Articol preluat din Graiul.ro (23 aprilie 2024)
