Concert extraordinar de Paște al Corului Madrigal
Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” oferă publicului tradiționalul Concert Extraordinar de Paște.
Evenimentul, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar-Mihail Verlan, a fost înregistrat în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României și va fi disponibil din Sâmbăta Paștelui, pe 1 mai, în aplicația online Madrigal App, unde va putea fi vizionat gratuit.
„Consecvenți unei tradiții de peste jumătate de secol, ne întâlnim și anul acesta cu publicul nostru, chiar dacă vorbim despre o întâlnire facilitată de tehnnologie. Am înregistrat acest concert pascal cu bucurie și speranță alături de partenerii noștri de la Muzeul Național de Artă al României și, cu ajutorul aplicației de vizionare Madrigal, ne dorim să ajungem în inimile și în casele celor care așteaptă lumina Învierii. În această perioadă dificilă, alături de cele două albume pascale, Concertul Extrordinar de Paște al Corului Madrigal pleacă spre spectatori ca o invitație la introspecție, dar și ca o punte între frumusețea și emoția muzicii și întâmpinarea celui mai semnificativ moment creștin, sărbătoarea Paștelui” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.
Desfășurat în absența publicului, Concertul Extraordinar de Paște a fost înregistrat în decorul impresionant al Muzeului Național de Artă al României și cuprinde un repertoriu special ales pentru a marca sărbătoarea fundamentală a creștinătății, cu lucrări românești, de inspirație ortodoxă. Cei doi dirijori ai Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, Anna Ungureanu – dirijorul principal și Cezar-Mihail Verlan – dirijorul secund al ansamblului, au pregătit pentru public o adevărată călătorie sonoră în cronologia sacră a zilelor premergătoare Învierii Mântuitorului, care se încheie, luminos, cu un „început” – „Hristos anesti!/ Hristos a înviat!”, parte a celebrului „Florilegiu bizantin”, aranjat de Marin Constantin.
Concertul Extraordinar de Paște va fi disponibil gratuit, începând din 1 mai 2021 pe Madrigal App, aplicația online dedicată concertelor și evenimentelor susținte de celebrul ansamblu, de unde va putea fi accesat și vizualizat pe dispozitivele electonice (laptop, televizor etc.), prin crearea simplă a unui cont de utilizator. De asemenea, tot în Sâmbăta Paștelui, concertul va fi difuzat în premieră și pe contul de Facebook al Corului Madrigal.
Partener: Muzeul Național de Artă al României
Sursa: Madrigal.ro | Vizionează online: Facebook