Dicţionarul de regionalisme, la a treia ediţie
La editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca a apărut ediţia a treia a lucrării „Dicţionar de regionalisme şi arhaisme din judeţul Maramureş”, autor Dorin Ştef.
Volumul, realizat în condiţii grafice deosebite la Tipografia Surorile Lauretane din Baia Mare, are 448 de pagini şi cuprinde peste 7.800 de cuvinte glosate, majoritatea regionalisme dar şi termeni care aparţin deja fondului pasiv al graiurilor nordice.
Fiecare articol este tratat nu doar din punct de vedere semantic, ci şi etimologic, iar în unele cazuri sunt inserate citate ilustrative din documente folclorice sau dialectate, precum şi reflexe toponimice şi antroponimice.
De remarcat faptul că este singura lucrare monografică de acest gen, dedicată lexicului din judeţul Maramureş. De aceea, ea se constituie într-un instrument de lucru util cercetării culturii tradiţionale din acestă regiune şi se adaugă preţioaselor culegeri şi antologii de folclor, precum şi studiilor de specialitate, realizate în ultimul secol.
În opinia autorului, „triumful globalizării va duce la atrofierea elementelor de cultură populară. Astfel, dicţionarele de regionalisme, câte se vor afla, vor deveni la un moment dat adevărate depozite de arhaisme. De aceea putem spune că ele vor căpăta, în egală măsură, valoare de document şi izvor istoric”.
Sursa: Graiul.ro