Dr. Lidia Kulikovski, la ceas aniversar!
de dr. Vlad Ioan BONDRE
Lidia Kulikovski s-a născut la data de 8 martie 1951, în satul Nicoreni, raionul Drochia, Republica Moldova, avându-i ca părinți pe Leonid și Nina Ataman. Urmează școala medie de cultură generală din satul natal, ca mai apoi să-și îndrepte pașii spre Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie – specialitatea biblioteconomie și bibliografie. Debutează în misiunea de cunoaștere și promovare a universului cărții la „Biblioteca orășenească Andrei Jdanov” din Chișinău, activând în diferite servicii și prestând diverse activități biblioteconomice.
Odată cu căsătoria din anul 1978 cu inginerul Victor Kulikovski, tânăra familie se stabilește în Cahul, unde se vor îmbogăți cu primul copil, Dumitrița, iar mai apoi, peste câțiva ani, cu cea de-a doua fiică, Victoria. Stabilită la Cahul, Lidia Kulikovski își continuă munca de bibliotecar în cadrul Bibliotecii naționale (1987-1982), mai întâi ca șef de secție, iar mai apoi ca director al acestei instituții.
Anul 1983 o găsește la Chișinău, în calitate de metodist al Bibliotecii orășenești, iar mai apoi, în calitatea de șef achiziții de carte. Datorită capacităților sale intelectuale și administrative, este aleasă, în martie 1990, director al „Bibliotecii Municipale Bogdan Petriceicu Hasdeu”, funcție pe care o deține până în anul 2013. De această bibliotecă o leagă o serie întreagă de acțiuni cu scopul de a extinde și dezvolta fondul de documente ale instituției, dar și pe cel al filialelor ei (peste 30 de filiale). În colaborare cu alte biblioteci din România, deschide primele biblioteci de carte românească din Chișinău, al căror nume devin o emblemă pentru relația dintre cele două țări. Cele nouă biblioteci au fost numite astfel: „Alba Iulia”; „Onisifor Ghibu”; „Maramureș”; „Ovidius”; „Liviu Rebreanu”; „Ștefan cel Mare”; „Târgu-Mureș”; „Târgoviște”; „Transilvania”. Această muncă asiduă nu se oprește aici, căci în rețeaua de filiale ale Bibliotecii Municipale, Lidia Kulikovski deschide o serie de biblioteci specializate: „Biblioteca de Arte Tudor Arghezi”; „Biblioteca de drept”; „Sala de carte germană”; „Centrul Academic Mihai Eminescu”. Începând cu anul 2002, Lidia Kulikovski pune în operă BiblioPolis – publicația trimestrială de biblioteconomie și științe ale informării, al cărui scop a fost de a consolida imaginea unei instituții municipale precum Biblioteca „B. P. Hasdeu”, de a releva rolul și contribuția pe care o bibliotecă o are în comunitatea utilizatorilor ei, de a promova diversele componente ale biblioteconomiei și experiențele avansate din acest domeniu.
Nume de referință în bibliografia și în managementul biblioteconomic din Republica Moldova, Lidia Kulikovski devine între anii 2000-2004, președinte al Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova. În anul 2003 își susține teza de doctorat în științe pedagogice, având ca temă: Evoluția serviciilor de biblioteci pentru persoanele dezavantajate: Istorie. Prezent. Tendințe. Până în prezent, ea este autoarea a peste 300 de studii și cercetări, bibliografii, articole de sinteză etc., ceea ce face ca scrierile sale de specialitate să fie considerate abordări de o actualitate stringentă, caracterizate de o rigurozitate și analiză profundă.
Activitatea prodigioasă a biblioteconomistului, bibliografului, conferențiarului universitar, managerului biblioteconomic, Lidia Kulikovski, a fost mereu apreciată la justa ei valoare, prin acordarea de distincții și premii: 1987 – Lucrător emerit al culturii; 1996 – Meritul Civic; 2001 – Managerul secolului XXI; 2010 – Ordinul Gloria Muncii; Premiul Petre Andrei – pentru cercetare; Premiul Mare – al Asociației Bibliotecarilor din România etc.
Aceeași notă a onoarei a fost acordată de unii dintre cei mai mari scriitori și istorici ai Republicii Moldova printr-o serie de referințe:
„Lidia Kulikovski este un manager înnăscut și un bibliotecar de vocație. Împacă aceste două profesii datorită unor calități pe care le pot întâlni numai la oamenii cu adevărat ai cărții. Dincolo de inteligență, are dânsa o apreciabilă deschidere spre om, spre acel consumator de informații care intră în bibliotecă în speranța de a găsi răspunsuri la zecile lui de întrebări” – Iurie Colesnic.
„Printre intelectualii orașului este o autoritate de necontestat. În secolul luminilor astfel de spirite, o Madame Recamier sau o E. Dașkova, făceau gloria unei societăți. În timpurile noastre, mai ales căutăm scuze în condițiile ce ne-au fost hărăzite. Cu toate acestea, cel puțin, în clipele jubiliare, să recunoaștem, că dacă Ion Madan este Bibliograful universitar al biblioteconomiei noastre naționale, iar Alexe Rău este Bibliosoful acestei branșe cenușe (rizate!) de vremurile astea tulburi (d-na Claudia Balaban rămânând cu devotament la dragostea-i dintâi a Cărții pentru copii!), atunci Lidia Kulikovski este prin excelență Biblio-Gospodarul, temeinic și doct, al Chișinăului”. — Ion Hadârcă.
La mulți ani!
Bibliografie:
Biblioteca Municipală „B. P.Hasdeu”, Centrul de informare și documentare „Chișinău”, Viața printre cărți: Lidia Kulikovski, Editura Magna-Princeps, Chișinău, 2011.
Lidia Kulikovski, Cartea, modul nostru de a dăinui: Contribuții la dezvoltarea domeniului biblioteconomic: interviuri, management, instruire, biblioteci-bibliotecari, asociația, miscelaneu, Editura Reclama, Chișinău, 2006.
Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA