Marți, 14 septembrie, de la ora 19.00, concomitent în 20 de orașe din țară, inclusiv Baia Mare, va fi proiectat în avanpremieră documentarul „România Sălbatică”.
„Hai în cel mai apropiat Cinema City să vezi filmul «România Sălbatică» cu 3 zile înainte de lansarea lui în cinema”, este invitația lansată de cei de la Cinema City România şi România Sălbatică.
Documentarul care a câștigat în această vară Premiul Publicului la TIFF va fi proiectat concomitent în 20 de orașe din țară, inclusiv în Baia Mare.
„La finalul proiecției va fi difuzat, în exclusivitate, un video special de making-of, prin intermediul căruia publicul prezent va putea intra în culisele producției celui mai mare documentar despre natura și fauna din țara noastră”, precizează organizatorii.
FILMUL ROMÂNIA SĂLBATICĂ
Din 2018, Dan Dinu și Cosmin Dumitrache au lucrat exclusiv pentru acest film documentar de anvergură ce prezintă natura țării noastre așa cum nu s-a mai făcut până acum. Documentarul încununează întregul proiect și încheie munca depusă de întreaga echipă și de toți colaboratorii implicați timp de mai bine de 10 ani.
+ povestea filmului este narată de actorul Adrian Titieni;
+ muzica a fost compusă special pentru orchestră de Alexei Țurcan și a fost interpretată de Bucharest Fil Orchestra sub bagheta lui Tiberiu Soare;
+ piesa de pe coloana sonoră a filmului este interpretată de Mădălina Pavăl;
+ mixajul și creația de sunet a fost realizată de Ioan Filip și echipa Smart Sound Production, iar colorizarea a fost realizată la Avanpost Media;
+ întregul proiect a fost definitivat cu sprijinul lui Matei Truța și Tudor Giurgiu;
+ pentru a definitiva acest film, Dan Dinu și Cosmin Dumitrache au avut peste 50 de deplasări în 3 ani și au petrecut aproape 300 de zile în teren;
+ au fost realizate peste 100 de ore de material filmat în majoritatea regiunilor spectaculoase ale României;
+ documentarul aduce filmări în premieră pentru țara noastră și povești unice despre biodiversitatea țării noastre și este cel mai amplu film dedicat naturii de la noi;
+ trailerul filmului poate fi văzut aici http://www.romaniasalbatica.ro/ro/filme/romania-salbatica-trailer.
DESPRE PROIECT
Început în 2010, România Sălbatică a devenit cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră. A fost inițiat de fotograful Dan Dinu în colaborare cu WWF (World Wide Fund for Nature) și a fost realizat cu sprijinul RNP Romsilva și implementat împreună cu Administrațiile Parcurilor Naturale și Naționale.
În prima etapă a proiectului, desfășurată între 2010-2013, au fost fotografiate toate cele 28 de rezervații mari din România (parcuri naționale, parcuri naturale, geo-parcuri și rezervații ale Biosferei) existente la acea vreme, iar imaginile surprinse au fost sau vor fi donate administrațiilor acestor rezervații și ONG-urilor de mediu, pentru o mai bună promovare și gestionare a zonelor naturale de la noi din țară. În urma acestui prim demers a rezultat o expoziție de fotografie în aer liber ce a cuprins 50 de imagini în format mare, care au fost expuse în unele dintre cele mai vizitate zone ale celor mai mari orașe din țară (București, Timișoara, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova și Iași). Expoziția a fost văzută de peste 50.000 de vizitatori.
Cosmin Dumitrache s-a alăturat proiectului în 2014 și alături de Dan Dinu a fondat NTD Film. Acest demers a dus la crearea serialului documentar Descoperă România Sălbatică, ce prezintă diferite zone naturale prin intermediul filmului și al fotografiei. Serialul a fost foarte bine primit, trailerul și cele șase episoade finalizate însumând peste 600.000 de vizualizări.
Din 2017 a fost lansat acest website, un portal către cele mai importante arii protejate ale României.
CIFRELE PROIECTULUI
Pentru a înțelege cu adevărat complexitatea acestui proiect, iată câteva cifre interesante:
+ 28 de arii naturale protejate importante au fost fotografiate și filmate (parcuri naționale, parcuri naturale, geoparcuri și rezervații ale biosferei);
+ 90 de deplasări și peste 450 de zile petrecute în teren;
+ peste 45.000 de kilometri parcurși cu mașina și sute de kilometri străbătuți pe jos;
+ sute de fotografii și ore de filmare;
+ 8 expoziții de fotografie în aer liber, în 8 orașe mari din țară, ce au fost văzute de mii de oameni.
ALBUMUL ROMÂNIA SĂLBATICĂ
Multe dintre ideile din proiectul România Sălbatică au apărut pe parcurs, însă una a fost acolo încă de la început: albumul de fotografie. Acest album este un omagiu adus naturii de la noi și, mai ales, diversității biologice pe care o avem.
+ peste 250 de pagini cu fotografii și informații interesante din toate parcurile naționale și naturale, plus alte rezervații deosebite;
+ majoritatea speciilor emblematice din România;
+ cel mai amplu album de fotografie dedicat naturii de la noi;
+ peste 500 de albume au fost donate în școli și biblioteci din toată țara, cu ajutorul ONG-urilor și a comunității din spatele proiectului;
+ albumul poate fi comandat pe http://www.dandinu.net/album-romania-salbatica.
O galerie foto cu imagini din toți cei 10 ani de proiect și din toate parcurile naționale și naturale implicate găsiți pe http://www.dandinu.net/romania-salbatica.
Sursa: Redacția „eBibliotheca septentrionalis” | Sursa informații și foto: romaniasalbatica.ro