Evocare
În urmă cu un secol se năștea la Roșiori, pe Someș, în județul Satu Mare, într-o familie de oameni simpli, muncitori, a căror principală avere era credința în Dumnezeu și iubirea de pământ, Gheorghe Pop, cel care avea să devină un reper statornic și o personalitate emblematică pentru cultura și învățământul din acest colț de țară.
În satul românesc – care va fi elogiat de către Lucian Blaga peste un deceniu și jumătate în Aula Academiei Române – reperele spirituale erau învățătorul și preotul, cei care luminau prin cunoaștere și credință viața țăranilor din acei ani tulburi. Spre aceste două modele intelectuale se va îndrepta cel de-al patrulea fiu al familiei Pop din Roșiori.
În interviurile de la senectute, va recunoaște cu mândrie și melancolie aportul decisiv, în formarea sa, a familiei, a școlii și a bisericii din satul natal. A urmat clasele primare și gimnaziale în Roșiori, continuând studii liceale la Școala Normală Română Unită din Oradea (1934-1942), iar apoi studii universitare la Academia Teologică Greco-Catolică din același oraș (1942-1944). În toamna anului 1944, după diferențe susținute la Liceul „G. Barițiu” din Cluj, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a universității clujene pe care o absolvă în anul 1948. Este dublu licențiat, căci în anul 1946 își finalizase și studiile teologice, fapt deloc simplu în acei ani de război și apoi de instalare a comunismului, ci dimpotrivă, exprimând, însă, o dorință insațiabilă de cunoaștere, de dragoste pentru carte, ca și de a dărui din prea plinul intelectual și sufletesc discipolilor. Vocația de dascăl, despre care va scrie cuvinte memorabile în cărțile sale, și-a exercitat-o mai întâi ca profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic din Carei (1948-1952), ca apoi să fie promovat inspector școlar pe regiunea Baia Mare (1952-1960). Va rămâne în „orașul cu castani” toată viața, punând bazele, în anii deplinei maturități, a învățământului universitar, prin înființarea, în anul 1961, a Institutului Pedagogic de trei ani care, prin transformări succesive, nu lipsite de emoții și greutăți, va deveni, după 1990, o universitate cu care orașul minier s-a mândrit și se mândrește încă…
A urmat, ca atare, o carieră universitară prestigioasă, trecând prin toate funcțiile didactice: lector (1961-1970), conferențiar (1970-1974), profesor (1974-2001), ca și prin funcții de conducere: șef de catedră (1961-1964), decan (1964- 1979), prorector (1979-1981) și rector (1981-1984), iar în ultima parte a activității didactice a fost profesor consultant și conducător de doctorat.
A fost, de asemenea, președinte al Filialei Baia Mare a Societății de Științe Filologice din România (1964-1995), președinte al Despărțământului Baia Mare al Asociațiunii ASTRA și director al revistei „Astra maramureșeană”.
Concomitent cu munca la catedră și de manager, a susținut o bogată activitate științifică, de cercetare, publicistică și culturală. A publicat peste 10 cărți de autor, sute de articole, a transpus două volume în limba română, a editat și coordonat zeci de cărți și reviste. Timp de o jumătate de secol, viața sa a fost inextricabil legată de cea a cetății universitare pe care a edificat-o cu competență, profesionalism și pasiune.
Munca sa de cercetare s-a concretizat în lucrări elaborate cu rigoare, cu argumente pertinente și cu o erudiție neostentativă. Și-a concentrat primele cercetări pe materialul lingvistic existent în arealul maramureșean, rezultând teza de doctorat intitulată Elemente neologice în graiul maramureșean, susținută la Universitatea din Cluj în anul 1969 și publicată doi ani mai târziu. În aceeași direcție se înscrie și lucrarea Terminologie minieră din bazinele maramureșene din 1996. Din preocuparea sa cvasi obsedantă pentru limba română vor rezulta trei cursuri litografiate puse la dispoziția studenților în anii 1964, 1965 și 1973, iar apoi volumele Structuri și evoluție în vocabularul limbii române (1997), Morfologia limbii române: structuri și sistem (1998) și Sintaxa limbii române: teorie și aplicații (1999).
Experiența muncii la catedră, probând o statornică pasiune pentru profesia de dascăl, pe care a ilustrat-o exemplar, cu o vocație rar întâlnită, a expus-o într-un stil seducător prin naturalețe și consistență, așa cum îi era și discursul oral, în cărțile Profesor și vocație (1987), Tainele vocației (2001) și Vocații filologice și educaționale (2002).
Și nu în ultimul rând sunt de amintit cărțile consacrate religiei creștine (greco-catolice), grăitoare prin chiar titlul lor: Religia – suport al existenței umane (1996) – aceasta fiind de fapt teza de licență în teologie, prezentată la Blaj în anul 1946, atunci cu titlul Necesitatea religiei pentru individ și societate – și În slujba unei credințe (2006).
Pentru bogata sa activitate didactică, culturală și științifică a fost onorat cu numeroase premii și distincții, inclusiv cu Premiul Academiei Române, în anul 1985, pentru lucrarea colectivă Graiul, etnografia și folclorul zonei Chioar. Iar ca o încoronare a unei vieți puse în slujba semenilor și a valorilor spirituale românești, la senectute a primit diploma de „Cetățean de onoare al municipiului Baia Mare” (2000) și titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Profesorul Gheorghe Pop, modelatorul de conștiințe, a lăsat colegilor, studenților și tuturor celor care l-au cunoscut, imaginea unui intelectual rasat, carismatic, iubitor al valorilor de bine, adevăr și frumos și, mai presus de toate, a unui sincer creștin și patriot.
În pofida staturii impozante, era o prezență tonică, neinhibantă, prin unda de empatie, calmul și, nu în ultimul rând, umorul stenic și cald care se degajau din făptura sa. A știut să-și apropie colegii și studenții, fiind sufletul Almei Mater băimărene, aducându-și o contribuție indenegabilă la organizarea și evoluția ei. Datorită prestigiului său științific, la consfătuirile și simpozioanele pe care le-a inițiat în decursul timpului, viața universitară băimăreană a fost onorată de prezența unor profesori și lingviști de excepție, unii academicieni, precum Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Alexandru Graur, Dumitru Macrea, Ion Coteanu, Zoe Dumitrescu- Bușulenga și alții.
Spirit profund, mobil și complex, fascinând cu excursurile sale filosofice și teologice, a iubit fără rest limba română, iubire pe care a sădit-o și în inimile zecilor de generații de studenți, unii devenind profesori de excepție și pledând pentru păstrarea și creșterea limbii noastre, alții poeți și prozatori, consacrându-și eforturile și priceperea aceleiași nobile misiuni.
Azi, cu un proaspăt și cald entuziasm aniversativ, îl evocăm cu emoție și dragoste pe cel care timp de șase decenii a stat în prim-planul vieții academice băimărene, aducându-i un binemeritat prinos de recunoștință.
