Personalitate emblematică a culturii maramureșene, Ion Igna, s-a născut în localitatea Ardusat (Maramureș), lângă râul Someş, într-o familie cu cinci copii, trei băieţi şi două fete. Cu un străbunic matern, Vasile Grecu, dascăl şi învăţător, absolvent al Preparandiei din Oradea, dintr-o familie cu mare deschidere spre cultură, copiii familiei Igna au ales calea învăţăturii. După absolvirea, la 16 ani, a Liceului Gheorghe Şincai din Baia Mare (1954), Ion Igna a urmat Facultatea de Filologie din Cluj, Secția de Limba și literatura română.
Şi-a început cariera, ca profesor de limba română, la liceul din Seini, iar calităţile sale intelectuale şi vocaţia de animator cultural au fost remarcate destul de devreme.
A fost în perioada 1967-1975, director al Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare (pe atunci, Biblioteca Județeană Maramureș, cu sediul în centrul vechi al Băii Mari), apoi a ocupat, vreme de câţiva ani, postul de director al Teatrului Dramatic băimărean. În cea mai mare parte din cariera sa, până la pensionarea din 2001, a fost director al Muzeului Judeţean Maramureş, cu toate cele trei secţii ale sale: istorie, artă, mineralogie.
Ion Igna a ştiut să se înconjoare de colaboratori valoroşi, fiind legat prin afinităţi structurale de lumea intelectuală, a scriitorilor şi pictorilor trăitori aici (Mihai Olos, N. Apostol, Traian şi Mircea Hrişcă ş.a.), sprijinindu-i, scriind despre cărţile lor, vernisând expoziţii memorabile. Cu siguranţă, lumea culturală a Băii Mari a găsit în condeiul său un evocator exact, savuros şi nediscriminator.
A scris despre personalităţile culturale şi politice transilvănene, în rândul cărora locul privilegiat îl ocupă Vasile Lucaciu şi George Pop de Băseşti.
Dumnezeu să-l primească în pacea Sa eternă!
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA