Au trecut 46 de ani de când Tata Ilie sau „Moșu’ „, așa cum i se spunea în familie, nenea Ilie sau Ilie, așa cum îi spuneau prietenii, „cavalerul fără teamă și fără reproș”, așa cum l-a denumit Corneliu Coposu în telegrama de condoleanțe trimisă familiei, cel care i-a fost fidel până la moarte Marelui făuritor de țară, Iuliu Maniu, patriotul român, dr. ILIE LAZĂR, a plecat spre veșnicie.
Activitatea lui politică și naţională s-a detașat, în mod special, în preajma şi în timpul Marii Uniri de la Alba-Iulia, din 1918.
– în noiembrie 1918, a fost primul ofiţer român care, după 144 de ani de ocupatie habsburgică, a înălţat drapelul românesc pe clădirea Primăriei din Cernăuţi;
– a organizat administraţia românească din comitatul Maramureş împreună cu alţi fruntaşi politici din zonă;
– a organizat Gărzile Naţionale în județul Maramureșl;
– a fost desemnat să reprezinte Maramureşul, plasa Şugatag, la semnarea Actului Marii Uniri de la Alba-Iulia, devenind cel mai tânăr semnatar dintre cei 1228 de delegați;
– pe drumul spre Alba-Iulia s-a ocupat de protecţia lui Gheorghe Pop de Băseşti, președintele Partidul Național Român;
– a fost desemnat să însoţească delegaţia românilor ardeleni pentru predarea Actului Unirii la Bucuresti, unde a fost primit de primul ministru, Ionel Brătianu şi de generalul Prezan;
– dupa 1918, a organizat administraţia românească în judeţul Satu-Mare, participând la primirea in Careii Mari a Majestăţilor Lor, Regele Ferdinand si Regina Maria;
– a fost membru fondator al PNȚ – 10 octombrie 1926;
– a fost deputat și chestor în mai multe legislaturi;
– fiind împotriva oricăror forme de dictatură, a suferit și a făcut închisoare politică sub toate regimurile (3 luni la Turnu, în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, 7 luni la Târgu-Jiu, în timpul dictaturii Mareșalului Antonescu și 17 ani în timpul dictaturii comuniste;
– după ieșirea din închisoare a fost obligat de către securitate să se stabilească la Cluj, unde a trăit în condiții mizere, dar cu multă demnitate, până la moartea sa, survenită acum 46 de ani.
Începând cu data de 4 decembrie 2019, își doarme somnul de veci în cimitirul Bellu din București, unde a fost reînhumat alături de familia sa.
Dumnezeu Să te aibă în paza Lui, Să-ți dea odihnă și pace, mult iubite Tata Ilie!
de Ion-Andrei Gherasim
Sursa: Preluare, Casa memoriala Dr. Ilie Lazar | Facebook
…