Azi, 6 ianuarie, se împlinesc 140 de ani de la nașterea scriitorului.
Apreciat în epoca sa ca dramaturg şi ca prozator, Ion Minulescu a fost în conştiinţa contemporanilor şi continuă să fie perceput, în primul rând, mai ales ca poet.
Este considerat de criticul și istoricul literar Eugen Lovinescu, „adevăratul stegar al mișcării simboliste… poezia sa a putut deveni populară; a fost parodiată și imitată și, în geniul ei, n-a putut fi depășită”.
Ion Minulescu (numele la naștere: Ion Theodor Minculescu) s-a născut la București, în 6 ianuarie 1881. Este fiul comerciantului Tudor Minculescu și al Alexandrinei. Urmează studiile liceale la Pitești și București. După bacalaureat pleacă la Paris cu intenția de a studia Dreptul, dar, fascinat de boemă, s-a familiarizat cu literatura simbolistă.
Întors în ţară, după 4 ani, intră în lumea literară cu diverse cronici, participă la lupta dintre „moderniști” și „tradiționaliști”, iar din 1907 frecventează „sâmbetele literare”, de la Convorbiri critice, organizate de Mihail Dragomirescu. A condus două reviste de orientare simbolistă: „Revista celorlalți” (1908) și „Insula” (1912). A fost director general în Ministerul Artelor și Cultelor, din 1922 până în 1940. În 1926 este numit director al Teatrului Național din București, iar în 1928, i se decernează Premiul național pentru poezie.
Din punct de vedere literar, Ion Minulescu „a fost un scriitor relativ prolific: a publicat 4 romane; a scris 11 piese de teatru; i s-au tipărit, în timpul vieţii, 6 volume de versuri, care, de altfel, i-au adus şi notorietatea”.
Sursa: Introducere în opera lui Ion Minulescu, Daniel Dimitriu, Editura Minerva, Bucureşti, 1984.
Sursa: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare