Astăzi, 8 Martie 2023, scriu pentru prima dată un mesaj special colectiv de Ziua Femeii, spre a marca în chip deosebit și sensibil această sărbătoare, căreia de prea multe ori nu i-am dat suficientă amplitudine de sens, unghiularitate sau anvergură. Simt acum că trebuie să fac acest gest pentru că în decursul timpului am descoperit treptat că Universul Uman se măsoară mai ales în femei-lumină, de la cea care m-a adus pe mine pe lume, la cea care mi-a dăruit odraslele plămădite din codul meu genetic și, până-n final la colegele care mă urmează cu fidelitate și bună ascultare în tot ceea ce întreprind cultural. Dar cu lumină se îmbracă și femeile-autoare de cărți, femeile-educatoare de suflete, femeile-cititoare și toate celelalte categorii ale acestui gen uman privilegiat prin însuși faptul că Dumnezeu le-a învrednicit esențialmente cu funcția biblică „creșteți, înmulțiți-vă și umpleți Pământul”.
Așadar, dacă azi e Ziua Femeii, trebuie să mă consider fericit în primul rând pentru că am alături circa 80 de femei frumoase prin harul lor în lucrare, ce aduc zilnic ofrandă de suflet la templele lui Homo Doctus, că în fiecare zi trec pragul Catedralei Cărții sute de „cititoare” (ele fiind de fapt majoritatea!), dar mai ales pentru că din zecile de mii de „utilizatori”, peste 60% reprezintă puii de oameni, care poartă cu ei și la ei în permanență icoana unei mame și a unei învățătoare.
Tuturor, un sincer și călduros „La mulți ani!” și un „Mulțumesc frumos!” pentru exercițiile de jertfă ce seamănă atât de bine cu încercările de „cale” ale unui „călugăr îmbunătățit” și cu vibrațiile unor cutii magice ce pot să transmită iubire și înțelepciune, credință și speranță, excelență și sublim! Laudă, totodată, femeilor-dor, femeilor-vis, femeilor-fortăreață, femeilor-mentor, femeilor-paradis și măcar în această zi să ne gândim că dacă am părăsit Grădina Edenului din firești și omenești pricini de poticnire, probabil că a fost tocmai spre a ne căuta împreunarea și a ne clădi „paradisurile” noastre comune, din veac în veci.
O primăvară argheziană tuturor, în suflete și afară!