În contextul ceremoniei de deschidere a Olimpiadei Naționale de Științe Socio-Umane care se desfășoară la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare, în perioada 27 aprilie – 1 mai, a fost prezentă și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare (reprezentată de director, dr. Teodor Ardelean și de dr. Ioan Gogota), alături de reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, ai Centrului Universitar Nord din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, organizatori și sponsori.
În prezența unui număr impresionant de elevi și profesori din întreaga țară, dr. Teodor Ardelean a susținut un adevărat regal al excelenței, în care a elogiat în termeni de specialitate crezul său în educație și instruire, adevărate repere pentru viitorul copiilor și a adresat tuturor sincere felicitări.