Bibliotheca septentrionalis
Semnalăm prezența în colecțiile Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare a unui număr impresionant de volume, semnate de poeta slăniceană Aurelia Rînjea, colaborator fidel al Revistei noastre, e-Bibliotheca Septentrionalis.
La intersecția emoțiilor și a versurilor, găsim viziunea talentatei autoare (profesoară de fizică) despre portalul timpului, hotarul nevăzutului, evadarea din propria persoană, dar mai ales, despre întoarcerea acasă, consemnată în unități prozodice de profundă lumină și înțelegere. Cufundați și noi în această lucrare misionară de înțelegere a lumii prin poezie și fizică, îi îndemnăm pe cititorii bibliotecii noastre să descopere în volumele prezente legătura spirituală cu Dumnezeu, pe care Aurelia Rînjea o definește ca „un poem / o taină aprinsă în mine”.
Iubiri stelare, Editura Eikon, București, 2018 – „Dar din Lumina ce suntem, armonii cosmice într-un dialog cu sinele, o confesiune, un crez, promovând un umanism creator, de înălțare spirituală prin iubire și credință, prin cuvânt de poem. Iubiri necondiționate dincolo de ecourile unei antiprimăveri actuale, peste care Lumina își așterne cu înțelepciune armonia”.
Cafea în mov, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2019 – „Cu fiecare experiență trăită viața devine un vis împlinit, o realitate complexă, în care timpul depune mărturie la răscrucea căutărilor de sine, într-un joc afirmativ, într-o deschidere către celălalt. Iubirea rămâne duh de foc ce îl face pe om să năzuiască pururi spre lumină”.
Concertino, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2019 – „O prelucrare polifonică a două teme fundamentale, a două armonii Ying și Yang, care se caută și se regăsesc prin cuvânt de poem, într-un fluviu de trăiri, într-un sunet rotund”.
Adagietto, Editura Lucval & Ken, Petroșani, 2022 – „Vă invit să vedeți în mine fetița care a săpat în grădină, a mers la pădure să aducă lemne, a strâns fân, a îngrijit albine, a văruit casa, a țesut cu mama covoare, dar care a păstrat copilul interior ca pe o taină, cea a iubirii. Iubirile necondiționate care m-au însoțit, apoi le-am sădit în oameni, au devenit stelare și din ele s-au născut altele”.
Copiii și poezia. Les efants et la poésie, Editura Lucval & Ken, Petroșani, 2022 – „Pentru mine, acolo unde se termină Fizica începe Poezia, într-o deschidere spre metafizic. Fizica dă verticalitatea copacului, iar Poezia o îmbracă în frecvențele subtile ale sufletului. Un periplu existențial în care mă simt profesoara de dragoste a lumii, care învață copiii să zboare pe arpegii stelare, în bărci solare pline de poeme”.
Orașul cu poeți și îngeri, Editura Art Creativ, București, 2022 – „După două decenii de împliniri literare, pot spune că Viața se măsoară în gânduri curate și în acte de creație. Libertatea unei femei, însă, se măsoară în singurătate, în frumusețe și în bogăția ei spirituală. O dimensiune ontică din ce în ce mai amplă, care certifică pământul roditor din care îmi hrănesc visele, îmi cresc poemele și îmi înțeleg menirea”.
Păpușa de borangic, Editura Art Creativ, București, 2022 – „În această carte vă propun să lăsați încă o dată copilul din voi să vă lumineze poteca și să vă învețe jocul de odinioară. Vă propun să îl ascultați, pentru că glasul lui rămâne etern în inima voastră, mereu la fel de cald, de primitor, de iubitor și de inocent! Cu sufletul suntem copii, iar asta ne întinerește în fiecare zi ce trece simțirea, firea și gândirea! Să explorăm lumea, precum o fac copiii! Să luăm viața într-un coș plin cu zâmbete și daruri, cu optimismul curat al copilului și cu bucuria de a trăi și îmbrățișa fiecare secundă!”.
Păpușarul. Le marionnettiste, Editura Lucval & Ken, Petroșani, 2022 – „Păpușarul literar s-a născut într-o carte, acum câțiva ani, în Iubiri stelare, din iubirea mea de Cuvânt. De atunci, caută, se caută, într-o definire stranie, dar adevărată. Caută oameni care să-i semene, cu care să se bucure. Iar el, ca un copil urmărește pașii lui Iisus prin lume, dăruindu-se, ducându-și crucea înflorită, pe drumul pe care doar inima sa îl recunoaște”.
Prima iubire, poezia. Le premier amour, la poésie, Editura Lucval & Ken, Petroșani, 2022 – „Starea de poezie este una specială, un fel de alt pământ în care lumea începe cu tine. O stare celestă, o binecuvântare, care te cuprinde ca un duh, de Lumină sau chiar de Poezie, în care te lași purtat voit sau fără voie în brațele ei, ca în brațele lui Dumnezeu, într-o rugăciune în care intri spre a te integra cu absolutul”.
Țară de dor, Editura Art Creativ, București, 2022 – „Un periplu într-o barcă solară, seducând cu ea toate ipostazele dorului de Țară, de glie, de Dumnezeu. Un Duh Sfânt ne vindecă prin vigoarea iubirii de libertate și de neam, de întoarcere la adevăratul Acasă”.
Alexia și îngerașul, Editura Lukval & Ken, Petroșani, 2023 – „Dinspre mine, o lumină te însoțește, o iubire necondiționată, care să îți dea curajul de a fi tu însăți, acum și pe viitor. O iubire pe care să o înveți, pentru a o da mai departe, spre a înțelege sensul vieții și rolul pe care îl ai în această lume. Fie ca într-o zi, să-ți descoperi propria poezie și să pășești în propia-ți lumină”.
Călătorie unică. Voyage unique, Editura Ștef, Iași, 2023 – „O pledoarie pentru viața trăită demn, unde spiritul românesc se prinde într-o horă a păcii, cu celălalte popoare”.
Drumul spre acasă, Editura Ștef, Iași, 2023 – „Sufletul românului e metamorfozat în Dor infinit, care împletește în fire nevăzute umanul, din firul care vine și urcă la Dumnezeu, spre adevăratul Acasă, de unde încep Toate. Drumul spre Acasă începe din inima fiecăruia”.
Piano nobile, Editura Ștef, Iași, 2023 – „La nemargini de lumi, cu degetele dreptei închinări, așternem partitura peste divinul din viața noastră. Cu bătăi de inimă, ascultăm să înțelegem sunetul diapazonului cosmic. O rezonanță a sufletelor, ce trezește scânteia din noi, într-un tot unitar, într-un concert sublim”.
Timpul iubirii, Editura Ștef, Iași, 2023 – „Doamne, trăim atât de puțin în această temporalitate. Deschide ușița tainică din sufletul oamenilor și spune-le cât de mult îi iubesc!”.
Florile copilăriei, Editura Lucval & Ken, Petroșani, 2024 – „Iubirea necondiționată a bunicilor și a părinților, rezonează regenerator și înalt, prin rădăcinile adânc înfipte în sare, într-o simbioză de adevăr și iubire, într-o gaussiană a spiritului gravată în stâncă. Modelele mele de viață au fost ei, părinții și bunicii, care au trăit aici! Educația în primul rând se realizează în familia creștină. Am crescut, timid, dar drept, purtând în suflet valorile ale aceste comunități creștine, care iată, azi, e binecuvântată de trimișii lui Dumnezeu”.
Ploaia de cuvinte. La pluie de mots, Editura Lacval & Ken, Petroșani, 2024 – „Poezia este o insulă în paradisul cuvintelor, unde poetul își aruncă Ancorele”.
Tăceri torențiale, Editura Lucval & Ken, Petroșani, 2024 – „Vocea poetului este ecoul tăcerii lui Dumnezeu, din preaplinul Lui, despre care știm atât de puțin”.
Troița din cuvinte, Editura Lucval & Ken, Petroșani, 2024 – „Aici, Verticala cerului a fost activată de vibrația sufletelor, la răscruce de drumuri, cu orizontala omenescului, întrepătrundere de sensuri. Semne divine cern în agora Slănicului”.
…
AURELIA RÎNJEA. Câteva date biobibliografice
Aurelia Rînjea s-a născut în 6 aprilie 1954 în oraşul Slănic – Prahova. Fiind absolventă a Facultății de Fizică, Universitatea Bucureşti, devine profesor de fizică la Colegiul Tehnic „Toma N. Socolescu” Ploieşti.
Este membru al World Poetry Association, România și al USLR.
Este editorialist voluntar la Revista Luceafărul din Vale, România și redactor voluntar al Revistei Poezii pentru sufletul meu, Canada.
În perioada 2001-2024 a publicat 57 de cărți de poezie, eseuri, note de călătorie și cărți pentru copii, a realizat 69 recenzii și cronici literare pentru scriitori din țară și din străinătate și 41 prefețe la cărților acestora, a participat la 48 de Antologii literare.
Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis” – Blogspot
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA